E încă alb pe cetini şi nuiele
Şi munţii sunt îmbătrâniţi de alb
Îşi plânge ploaia neputinţa-n stele
Şi-n oful înserării, se poticneşte-n dalb.
La streşini ţurţurii în picuri
Jelesc de zor amurgul ce va fi.
În bătălia razelor cu gheţuri
În imn funebru, ţurţuri vor pieri.
Îşi plânge Dalba Doamna fiii
Căzuţi în calda ploaie din februar
Şi-n răzvătire îşi aruncă fulgii
Dar totul e, se pare, în zadar.
E timpul Doamnei Albe să destrame
În frigurile gheţurilor de la pol,
Să lase mugurii firavi să zboare
Să-ncălzescă terra cu al lor ţol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu