Irina Nedelciu - Nunta

Din nou îmi vine-o amintire
Ce-mi gâdilă nouă simţire
Mă văd din nou o copiliţă
Ce chiuia pe cea uliţă
Cu ceata mare de copii
Alai al nunţii, mii şi mii.

Mergeam precum regina-n frunte
Cu mirele pictat de dude
Avea pe cap o pălărie
Furată, de la nea Ilie.
Şi ochelari, găsiţi prin vie.
Era o-ntreagă nebunie !

Costumul îi era pipit
Cu pantaloni puşi la dospit,
Cu două petice la spate
De te uitai chiorâş , măi frate!
Şi ca să fie un întreg,
O haină zdrenţuită-n trend.

Dar staţi aşa, că nu e tot !
Picioarele-i erau un glod
În crustă groasă aşezată,
Să nu îi cadă dintr-o dată.
Luceau în soare ca oglinda
De îţi lua ochii, precum sticla.

De mine nu am spus deloc,
Cât de frumoasă eram.Foc !
Eram la fel de colorată,
De dude şi de nuci pictată.
În plete frunze de la poartă
Prinse de fete în agrafă.

Ca rochie furasem ţolul
Că prea-mi ducea demult el dorul,
Îmi era haina ce-o purtam
În curte, când mă tot jucam.
Ca acesoriu, o curea,
Şparlită de la mama mea.

În picioruşe nişte troace
Găsite-n curte, prin pietroace,
Erau cam grele, n-are a face!
Le târâiam, pocneam din toace,
Trosneam tot glodul din uliţă
Ca iapa lui nenea Gheorghiţă.

Sclipea tot verdele în ochi
Ca de iubire şi deochi
Şi când pe mire sărutam
Buzele tare ţuguiam.
Iar el săracul se făcea
Precum e racul, roş’,sadea.

Cam asta era nunta toată
Ce a urmat,spun altădată
Dar nu gândiţi că a fost de bine
Pedeapsa vine şi iar vine.
Acum zâmbesc şi dau a râde
Dar vai de mine, gâde, gâde.

25 martie 2012 la 15:15