Irina Nedelciu - Primavara sperantei

Adie vântul a mirare
Printre copacii daţi în floare
De primăvara, zâmbitoare
Ce-mi scutură numai petale.

Mi-aruncă ea în desfătare
Mantaua-i verde, pe hotare,
Cu lăcrămioare în pictare
Şi năsturaşi, ochi de fecioare.

Narcisele-mi stau parfumate
Cu capul aplecat în parte,
Îmi cântă dorurile toate
Înmiresmând tot ce se poate.

Nici liliacul nu-i departe,
Plesneşte-n muguri să desfate,
Privirile-mi mult prea-ntristate
De frigul iernii zbuciumate.

Iar iasomia, mândra lui,
În fugă vine din hai hui
Să se îmbrace-n verde toată
Să-mi cânte dragostea la poartă.

Nici panseluţele nu-mi stau pe tuşă
Tot colorează pe la uşă
Într-o culoare mai vioaie
Să-mi scoată griul din odaie.

Stau fermecată de ce văd
Cu Soarele sclipind în bord
Tovarăş mi-e de drumeţie
Mă încălzeşte pe sub ie.

Îmi dă speranţă la mai bine
Când îmi aruncă o privire
Iar când o rază mă îmbracă
Sărutul eu îl simt îndată.

Ce primăvară minunată
Îmi este-n anul asta dragă ,
Mă potcoveşte doar cu verde
În suflet, inima îl vede.