Irina Nedelciu - Renasterea

Am sufletul zdrobit de amăgire
Şi încă odată, tu, nu eşti lângă mine.
Doar liniştea tăcută mă-mpresoară,
De simt mai crunt,tot recele de afară.

Nelinişti negre-mi cântă şi mă-nchid
În ziduri dedublate, de granit
Mă zbat să ies din trăinicia lor,
Dar din păcate, nu am nici un spor.

Au scop concis, fără fisură
Să mă marcheze fără o custură,
Să-mi simt mai aprig fiecare gând
Să mă cutremur, până mă scufund.

Acolo, în adânc, în dansul eleganţei
Să-mi sfâşii în emoţii tot ce-i vis,
Să îmi golesc din minte abnegaţii
Şi să renasc precum o pasăre Pheonix.

Să mă înalţ apoi, cu-o nouă inocenţă
Cu un nou vis, palpabil,nu prescris
Cu-o nouă viaţă, fără toleranţă
Şi-o dragoste trăită, nu în scris.