miercuri, 14 martie 2012

Andreea Alexandra Coman - Măgura

Se-nalţă spre ceruri mândră şi voiasă
Cu brazi verzi, înalţi, cum adesea vezi,
Este Măgura noastră, o mamă inimoasă
Ce ne aduce-n case ghiocei plăpânzi.

Haina albă îşi desprinde de pe umerii ei mari
Scuturându-şi crengile, soare aşteaptă cu drag.
Încă tristă ea grăieşte...Soare apari
Să-mi încălzeşti florile, să-mi aduci primăvara-n prag.

O desparte de-acel soare, doar o pătură de nori...
Dar va veni ziua când, va zâmbi pentru oameni
Va zâmbi, căci ştie ea, ei veneau şi alteori
S-o petreacă, s-o străbată; va rămâne mereu asemeni.

(Andreea Coman; "Măgura" - 13 Mar 2012)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu