Irina Nedelciu - Tristeti

O zi ce-n plictis m-a-mbrăcat
Şi-n mohorât m-a îmbălsămat
Şi ca un dar neaşteptat
Pe aripi cenişii m-a tot dansat.

Iar frigul ca un pansament
M-a biciuit ca un dement
Să nu îmi ies din tratament
De iarnă , ce medicament !

Să stau în casă, la fereastră
Şi să tânjesc după verdeaţă
După o rază mai răzleţă
Sau căpuşor de floare aleasă.

Privesc la Rex şi el îmi plânge
De-atâta iarnă, ce-are-n sânge.
Mă doare suferinţa lui
Mă doare şi n-am cui să-i spui.

Îmi cântă tristu-n bazilică
Un cor întreg.. ce mă oftică.
Şi lacrima din ochi îmi pică
Scăldând... o mică pietricică.