Îndrăgostiţi de Vali Zavoianu

În jarul ce mocneşte ca păgân
Într-un decor de iarnă dezmăţată
Nu ştii ce vrei: să plec, sau să raman
Şi să se-aprindă focul înc-o dată.

Ne-mbrăţişăm din nou flămânzi şi muţi
Şi ne lăsăm iubirea în derivă
Aproape resemnaţi, ca doi recruţi
Ce nu mai au nici o alternativă.

Ai vrea să mă alungi, să mă opreşti
În tine e război, în mine-i pace
Şi vreau atât de mult să mă iubeşti
Ştii tot ce-mi place şi ce nu îmi place.

Şi cum să plec, când focul s-a aprins?
Mă trec fiori de dorul tău, şi iată!
Afară ninge parcă dinadins
Să nu mai plec acasă niciodată.

23.01.2013, Zavoianu Vali

Fiori de Elena Iuliana Constantinescu

S-a strivit de pleoape
Lumina imaculată a infinitului!
Mă cheamă glasurile
Cristalelor scânteietoare
Ale țărmurilor de gheață.
Nopți lungi și albe…
Și plaiul de cleștar al lunii
Coborând din înălțimi,
Cu aburi albi tăindu-i calea.
Mă înfioară!…
Trezește acea imensitate
De stele și nori, de gheață și valuri
Spumoase și limpezi și albe
Sorbindu-i lumina,
Sub privirea stelelor, salbe
Îngemănate în cleștarul de vis.
Aștept în sufletul meu,
Împlinirea zilei de mâine
În albul zăpezii .

Cântec de câine şi om de Costel Suditu

Într-o seară, un suspin şi-o râcâială-n uşă.
O căţeluşă.
N-avea curaj când am deschis, se trase-napoi…
Temătoare de noi.
Era udă pe bot de la ochi şi-o buza-i roşea picurând.
Tremura suspinând…
Am dat să închid când, văzând, făcu pasul în faţă!
Gândea ca şi noi, despre viaţă…
Ce gând, ce fior trecu de la ea înspre mine!
Simţiri de asprime…
Am oblojit-o, am spălat-o, mâncare i-am dat şi cuvinte
Frumoase în minte.
Ca şi voi, pe-aceeaşi uşă oftând când de-afară se-nchide,
Credeam că şi ea mă va vinde.
Dar nu! … cu micul botic, uşor, făcu acest lucru:
A închis, cum voi nu, uşa, pe dinăuntru.

Eu sunt femeia… de Lacramioara Lacrima

Eu sunt femeia care te iubeste
Si acum, cand iarna ne vesteste
Prin fulguletii albi de nea
Sa ne-ntalnim cu dragostea,
Iar ninge, ninge, pe-a mea strada
Se-asterne covor de zapada
Liniste este in natura
Ea poarta o haina atat de pura
Eu sunt femeia care te cheama
Prin frigul cristalin din iarna
Las fulgii ca sa-mi cada-n palma
Le simt racoarea ce ma-ndeamna
S-alerg prin parcul cu omat
Cu visele sa ma rasfat,
In flori de dor sa ma cuprind
Iubirea mea ca sa o simti…
Eu sunt femeia care vrea
Sa-mbratiseze fiinta ta
Vom admira fluturi curati
Privind la cer inseninati
Vantul de ii va-mprastia
Cu gandul ne vom saruta
Caci dintr-un petecut de nor
Ne vom surade-ncetisor…

Eu sunt femeia care te doreste
In tine bunatate ea gaseste
Cand am zarit fulgul dintai
M-am si gandit la ochii tai.
L-al tau suras ce ma alinta
Printr-o ninsoare ce ma-ncanta
Fiori de gheata se rasfrang
Ai mei sunt calzi, in gand te strig
Si sunt femeia care te-asteapta
In dragoste tin calea dreapta
Cu multe stele o-mpodobesc
Pictate flori din iarna-i cresc
O feerie argintie
Comoara-n suflet mi-esti tu mie
Si-mi cade un fulg iar pe obraz
De cand te stiu…uit de necaz,
Mai cade unul pe nasuc
Cu tine totul e placut,
Seara, cu luna va rasare,
Povestea noastra-mi va apare,
Printre nameti cum va sclipi
Emotie si bucurii
Cu amintiri de dragoste ma-mbrac
Iti sunt iubita si te plac…

copacul, eu, tu, frunza-i blândă de Ovidiu Oana-pârâu

copacul, eu, tu, frunza-i blândă

podoabă dăruindu-mi viaţă

în fiecare dimineaţă

foşneşti mirabilă osândă

ţi-e cântul susur, vântul leagăn

şi trupul ţi-e potir de rouă

clădindu-se din seva nouă,

umbrar pe lăstărişul geamăn

mi-e gerul aspră silnicie

pierdută-n crudul primăverii

mă răcoreşti în toiul verii

şi dărui toamnei rodnicie

copac şi frunză, dar ceresc

etern prilej de bucurie

împreunaţi în veşnicie

şi-n cel mai simplu “te iubesc!”

FLĂMÂNDĂ de Aurel Peteoaca

Cu o peşteră mi-ai cucerit un vărf de munte,
Iar sânii tăi pietroşi..i-aş traversa ca punte,
Prăpastia-mi de gură...ţi s-a prăvălit pe gură,
Te-am cucerit Regină doar mutând o Tură...
Te-am cucerit din nou, la fel ca la început,
Câmpia ţi-am păscut pe abdomenul supt,
Te-am cucerit din nou,la fel ca întâiaş dată,
Pe gât ţi-am scris săruturi,uitate în erată.
Şi dacă îţi mai flutur,azi,chemări fecunde,
Urcuşul meu timid, sub coapsa ta se ascunde.
Eşti plină ochi de mine şi până în rărunchi
Eu ţi-am păşit în carne,asemeni unui junghi
Şi te-am pătruns cu febră până în călcâie,
Pe coasta ta de drac am ars mereu tămâie.
M-ai ademenit în mreje şi mai vânat din pândă,
De trupul meu bolnavă,de gura mea flămândă.
Şi fiindcă,azi,eşti doar a mea,minune de femeie,
Am să-ţi primesc iubirea şi am s-o ţin sub cheie,
Iar dacă ochii hulpavi,de străin,te adoră şi te cer,
Eu nici măcar din umbra ta,fărâme nu le ofer.

Mi-am pus de Cătălin Codru

Mi-am pus cătarea pe condei...
Şi-am înţeles că ochii mei,
Au plâns... aşa de derbedei,
Ştiind că-s eu, dar nu sunt, ei.

Mi-am pus pe mine o ţoală groasă...
Şi-am înţeles că nu-s acasă,
Că noaptea asta aşa frumoasă,
De n-am să fiu... va fi geroasă.

Mi-am pus pe mine un cuvânt,
Să-mi spele ţipetele-n cânt,
Că... am venit pe acest pământ,
Sărac şi gol... să mă frământ.

Mi-am pus toată nădejdea-n tine,
Să-ţi fie visele senine...
Şi zilele parte din mine,
De n-aş mai fi... să-ţi fie bine!

Mi-am pus pe cer lumină bună,
Să-mi fie ţintă în furtună...
Şi-n gând mi-am pus de-o săptămână
Să mi te ţin, aşa de... mână.

Cânt de Costel Suditu

Lungi tăceri, prin rămurele
Strâmbe, negricioase, chele,
Se grăbesc şi se afundă
Ca o undă, ca o undă…

Ca un cer întors pe spate,
Lacul are mere coapte,
Luna tace şi suspină
În lumină, în lumină…

Ca o apă zburătoare
E pământul, lângă soare,
Contemplându-l cu nesaţiu
Doar din spaţiu, doar din spaţiu…

Şi, ca veşnic ipohondru
Este legănatul codru
De suspine, prins în cânturi
Doar de vânturi, doar de vânturi…

Căci privirea mea cuprinsă
Ca o stea într-o eclipsă,
Nu va fi cu strălucire
Decât, numai în iubire…
Decât numai în iubire!

VINO… de Ioana Burghel

Vino 
cu palmele încărcate de primăvară…

Cireşele de mai
au gustul trupului dezmierdat…

În buzunarul rochiei
cresc romaniţe…

Vântul aleargă
fluturând poalele pământului…

Vino!
Peste ,,Puntea Suspinelor,,
durerea se diluează
albastru…

Viaţa
îşi încrucişează braţele
în muguri noi…

Vino
cât încă mai pot să măsor
distanţele
cu privirea agăţată de respiraţia
stelelor…

Vino
haide
vino
până când nu devine roua
închisoare de fluturi…

Posibil contur de Veronica Simona Mereuta

să văd totul în roz premeditat
chiar dacă nu-i doar culoarea
misterul râvnit al deznodământului
să mă aşeze la locul meu
e un fel de-a spune despre viaţă
că,uneori ţi-ar place să te înşeli
tocmai de dragul unei culori
pe care n-ai amesteca-o cu celelalte
pentru că va avea mereu ceva din toate
cât să-ţi fie de-ajuns

oare ce ramă s-ar potrivi
dacă acum stau inaintea oglinzii
care mă vede aşa cum mă recunosc
împăcat sinonim cu fericit
cu gust desăvârşit prin bunăvoinţa
muşcăturii de măr
îmi pun căpătâi "iar" în loc de "rai"
uit ce m-a învăţat mama
iar tatăl meu s-a aşteptat să-i...fiu

nu mă degusta,totuşi,
dacă să mă înghiţi n-ai putea,
cu vinul e cu totul altceva!

22.01.2013
VeSMe