copacul, eu, tu, frunza-i blândă
podoabă dăruindu-mi viaţă
în fiecare dimineaţă
foşneşti mirabilă osândă
ţi-e cântul susur, vântul leagăn
şi trupul ţi-e potir de rouă
clădindu-se din seva nouă,
umbrar pe lăstărişul geamăn
mi-e gerul aspră silnicie
pierdută-n crudul primăverii
mă răcoreşti în toiul verii
şi dărui toamnei rodnicie
copac şi frunză, dar ceresc
etern prilej de bucurie
împreunaţi în veşnicie
şi-n cel mai simplu “te iubesc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu