DRAGOSTE ALBĂ - Versuri Irina Nedelciu - Muzica DLC

Autumnal de Bogdan Dumbraveanu

toamnă, 
de adunat frunzele ca
bigudiurile,

cu sânii plini de merlot,
iubitei îi răbufnesc, din când
în când, tăcerile în metafore
pe care nu plătește taxe și biruri

ce fericită e pe moment
și marea fericită să-i inunde
privirile, diftongii

am plâns destul singurătatea
mângăi umerii și spatele femeii
promisiuni certe
până spre asfințitul
promis de toate științele oculte

secunda belșugului e cea mai scurtă
abreviere a speranțelor
avortate de milenii
roase pe la coate

cerul încă nu s-a prăvălit
alb peste toate frunzele răsucite
ca bigudiurile de adunat
șuvițele umede

prea multe drumuri abandonate
prea multe încăperi ascunse

pentru o unghie de tihnă

nici n-o să mai plângem
nici n-o să mai judecăm
vreun Dumnezeu

o vreme

Cioplitor în aer, cioplitor în vis... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu mă întreba ce fac şi cine mi-s,
Lasă-mi liber gândul să îmi fie
Cioplitor în aer, cioplitor în vis,

Doamne, ce sublimă, dulce meserie!

Şi din „truda” asta care mi-e câştigul?
Încă e devreme şi nu pot să ştiu,
Vino lângă mine când te arde frigul,
Focul meu de tine e atât de viu!

Tot mai clar mi-apare chipul cel promis,
Gândul meu lucrează până se termină-
Cioplitor în aer, cioplitor în vis
Şi împrejurul nostru aşchii de lumină...

Ochi 30 de Costel Suditu

Desigur că cercul, a fost mai întâi o linie dreaptă.
Că timpul tot sărea pe ea ca într-o joacă,
Sigur că s-a curbat

Făcând-o un semicerc,
Şi tot jucându-se,
A transformat-o-n roată;

Ce pişicher mai e şi timpul!
Cât amăgeste el pe om,
Născând un oscilant dicton
Că i-ar fi vieţii ciripitul,
Când peste vânturi pribegite
Un cer pustiu se-aşterne,
Cu încrustări nemărginite
În piept şi peste vreme..

De stai puţin să te gândeşti,
Pe cine haina doare?
Şi când durerile lumeşti
Te-au pus vreodată-n soare?

Noi suntem timpul, fiindcă Tot,
Cu noi odată pleacă,
Şi totul va să fie mort,
Ca o măsea stricată.

focul... de Leonid Iacob

Astăzi

am urlat peste zare

biciuit de furtuni

sufletul meu

pornise-n plimbare

şi se zbuciuma

în genuni.

Pădurea urlase nebună,

stelele speriate fugeau

şi-n colţul acela de lună

de dorul flămând

se-ascundeau.

Muşcasem

cu dinţii sterpeziţi

firmituri adunate de-aiurea

focul din mine frigea

arzându-mi în urlet pădurea.

Focul...focul...

cu limba roşie

muşca din trupul meu osândit

urlam

şi-ntrebam

şi-ntrebam

pentru ce n-am murit.

Undeva mierlele

mureau în pădurile mele,

lupi hămesiţi

înfipseseră colţii în ele.

Focul...focul ardea

patimă roşie

blestemată-n uitare...

Azi inima mea a urlat

urlet de lup,

de însingurare.

Focul...focul...

patimă însângerată

se-ntindea...se-ntindea

peste lumea mea dărâmată.

Focul...patima…

Focul…

Daca ai sti… de Lacramioara Lacrima

Daca ai sti…

Cum te-astept in fiecare zi
Si te visez in noptile tarzii
Dar stiu ca sigur vei veni
Ca orice clipa fara tine
E-atat de grea, nu-mi este bine,
Daca te aud…glasu-mi revine
Prinzand incredere in mine…
Gandul rostit mi-este iubire
Al tau…la fel…pare uimire,
Simtim ca dincolo de noi
Speranta ne aduna-n doi…
Daca ai sti…
Cat eu doresc placut sa ma atingi
Sa ma saruti cu buzele-ti fierbinti
In ale tale brate sa m-alinti
Privind, visand, la cerul plin de nori
Tu imi pui aripi ca sa zbor
Iar ploaia care cade deseori
Imi aminteste de-ochii tai stralucitori,
Primesc o forta pentru a trai
Un zambet, raset, darul de-a ma ocroti,.
Picuri cazuti spre nemuriri
Atingeri faste-n deslusiri…
*
Daca ai sti…
Cum ascund taina inimii
Si tot scriind atatea poezii
As vrea sa afli ce nu sti
Ca esti minunea-ntruchipata
Fiind prima iubire…data,
O melodie doar in vis cantata
Ce-n pasiune-a fost schimbata
O bunatate ce este gingasa
Sunt delicata, simplu patimasa,
Tu ma consideri a ta prea frumoasa
Cat ne iubim…de nimic nu ne mai pasa,
Daca ai sti…
Cat ma gandesc la clipa unei intalniri
Sub raza blanda din duioasele-ti priviri
Intregu-ti chip il incalzesc in amintiri
O desfatare precum se-ntrezare
La pieptul tau intr-o imbratisare,
Promisunea ta mi-e ca un soare
Ce-n viata mea mi-e-ntampinare
In toamna, iarna, primavara, vara,
Ce mai conteaza…timpul de afara?
Suspin de dor si de dorinta
Caci, nu ma pot pot preface…ea exista,
O certitudine…ca a mea fiinta…
Mi-esti dragoste precum credinta…

Gânduri de Boris Ioachim

Cu insistenţă, ziua, mă-ntreabă de mi-e dragă –
Degeaba-mi frământ mintea, nu ştiu ce să-i răspund…
Căci sufletu-mi nu ştie, de silă să se dreagă,

Când tot mai greu păşeşte pe-al vieţii aspru prund.

Cam ce-aş putea, eu, zilei, cam ce-aş putea să-i spun,
Acum, când circul vieţii, aproape-i de apus?
Că nu găsesc în traiu-mi nimic duios şi bun?!
Mai bine tac - căci, nu ştiu, dacă-i ceva de spus.

Mă tot gândesc, adesea, că-i timpul să fac loc
Acestor generaţii, ce se ivesc, la rând,
Să ducă, mai departe, al lumii nenoroc –
Purtat ca o făclie, de veacuri, viu arzând…

Dar, poate, cei din urmă, aceia care vin,
Schimba-vor mersul lumii şi îl vor face drept –
Să nu mai guste nimeni din silă şi venin…
Eu, sigur, să văd asta – răbdare n-am, s-aştept.

De visele ţi-s bune, dar nu le-ai împlinit,
Din lene, neputinţă – sau nu ştiu ce motiv –
Se cheamă că degeaba sub soare te-ai ivit,
Doară ca să faci umbră – pân’ la al vieţii tiv.

…Nu, ziuă, nu-mi eşti dragă (asta în gând răspund!)
Căci tot mai greu, cu tine, puterile-mi încerc;
Păşind, lipsit de vlagă, pe-al vieţii aspru prund –
Descoperind, cu groază, că mă învârt în cerc…

Furtuna de Florina Sanda Cojocaru

Tigvele timpurilor căptuşeau drumurile de travertin
Ale cerurilor de gri pe când în ţambale de pâclă
Loveau cu furie nori de azbest.

Furtuna cobora peste turlele cărămiziilor biserici de apus,
În zi ce amintea de noi.
Volute de ceaţă îşi căutau drum spre înalturi,
Între zboruri frânte
Şi tăvălug de ape se rostogolea pe pământuri de tuci.
Îmi doream să fii lângă mine,
Îmi doream să te ţin de mână,
Simple gesturi care mi-ar fi liniştit furtuna
Din suflet si ar fi adus liniştea
Peste partea mea de cer.
Vecerniile zilei m-au găsit
Aşteptându-te în minutele vâscoase,
Între perdele de ploi.
Aşteptam sprijinită în toiag de vise
Sfârşitul furtunii, reîntoarcerea ta,
Dimineţi cu aroma cafelei aburinde,
Surâsul curcubeului în tipsie de lumină.
Aşteptam şi aştept încă,
Rugând cerurile să mi te aducă într-o bună zi,
Să-ţi spun, iubite, că a trecut demult furtuna,
Doar că încă mai dor rănile sufletului,
Încă mai supără cicatricile hâde,
Încă mai sper să uiţi, să uit,
Să fie totul la fel
Ca şi cum nicio furtună n-ar fi ajuns peste noi,
Niciuna!

De-a v-ați ascunsa... de Nicoara Nicolae-Horia

Să te ascunzi de mine, tu n-ai unde,
Sunt peste tot, în aer, pe pământ,
Așa mi-a spus aseară Poezia,

Eu tot o amăgeam că nu mai sunt;

Străinul care-am fost e dus departe
Și nu se mai întoarce prea curând,
O veșnicie întreagă ne desparte,
Ea mă privea cu ochii lăcrimând

Precum privește mărul o copilă,
Flămândă toată de misterul lui
Și m-a cuprins atunci un fel de milă
De cel plecat spre țara nimănui...

Și parcă o vedeam din ochii uzi
Cum mă privea făptura mea ciudată-
Copile, tu n-ai unde să te-ascunzi
Și n-ai să pleci din mine, niciodată.

Credeam că e un joc de-a v-ați ascunsa,
Dar nu știam cum se sfârșește el,
Acum, când scriu, mă ține-n brate dânsa
Și nu mi-e frig și nu mi-e rău defel...

HOAŢA DE MACI de Ioana Burghel

Ce frică-mi e de tribunale! 
Ce teamă-mi e că macii se răscoală,
Şi-o să ajung la Curtea Marţială,

Jertfă de lumină şi culoare!

Şi ninge toată vara cu petale,
Din lacrimă de mac m-aş face râu,
Din lacrimă de mac sunt bob de grâu,
Şi vindec tot amurgul lor pustiu.

Eu, câmpului, de-atâtea ori i-am tot furat,
La sânul meu adăpostindu-i fără să regret,
Dar macii au judecătorul înţelept,
Şi fapta mea, demult s-a graţiat!

A înţeles că nu sunt vinovată,
Decât de o iubire sângerie,
A înţeles că-s doar o biată fată,
Ce-n loc de vindecare, se sfâşie.