Voinţă de Costel Suditu

Să nu cuprinzi păreri deşarte

Din miezul tristelor cuvinte,
Speranţe noi, înaripate
Să-ţi faci din clipele cioplite;

Nu căuta oprindu-ţi drumul
Lângă fântîna fără apă,
Ce n-ai găsit orbit de fumul 
Cuvântului rostit odată;

Şi mergi de-o fi să arzi jumate
Sau de o fi să cazi pe brânci,
Să nu renunţi, urnind de toate
Câte puţin măcar s-apuci,

Ca în păienjenişul vieţii
Să nu fii pradă, căutat
De clipele şi marafeţii
Ce se feresc de Împărat.

Un inel de Costel Suditu

Cum stai tu Lună-aşa întoarsă

Deasupra-ţi cu un diamant,
Îi eşti acum şi mai frumoasă
Întunecimilor palat;

Un nor , de tine-ndrăgostit,
Cu nici un chip nu vrea să plece,
S-a strâns la sânul tău chitic,
Dar tot e rece;

Pare-un vulcan înţepenit
Pe-o insulă de jar cu focuri;
Însufleţeşte parcă-un mit,
Din jocuri;

Cum stai tu Lună-ntoarsă-aşa
Ca un buric la soare,
Pătrunzi în mine raza ta,
Căutătoare;

Când doiş’pe stele fac un cerc
Sub tine ţinând norul,
Nu-mi vine văzul să mai plec,
Voi zborul;

Aş vrea aievea ca să fii
Podoabă-a-ntunecimii,
Inel perfect înflăcărând 
Tăciunii;

Că n-o să fiu nicicând plângând
De te-oi avea cu mine,
Şi visule şi gândule
La tine;

Să îţi fiu deget, să te port
Prin codrii tăi albaştri,
Încununat cu flori de foc:
Toţi aştrii.

La luptă de Catalin Ciorba

Îmbracăte-n piei... răsucite în zale

Din dinte de lup să-mi fii steagul cu şarpe
Asmute-mi şi câinii înţarcă-i de sânge...
Atârnă-mi de zare... mirosuri de fum
Sunt mult prea pornit să mă-ntorc azi din drum
În granita minţii răsară-mi iar săbii să vii să-mi descaleci
De-un cal ca turbarea
Ridică-mi iar munţii sărută-mi iar marea
Să-mi steie la umăr cărunţii şi sarea
Cu bărbile lor cufundate-n gândire
Să-mi dea iară sfaturi, de moşi înţelepţi
Adună-mi tu oastea şi hai la strivire
Să vină iar coasa să-i ducă spre drepţi
Aşa să ne ştie o lume întreagă
Noi nu avem frică de spurca păgână
Să ştie cu toţii aici ne e glia
Mai moară din frunte cei ce-şi spun stăpânii
Căci sunt doar năpârci... înfulecă-i câinii
Să-şi plângă în palme, cu plumbul în gât,
Să-şi facă dreptate în lumea cea dreaptă...
Aici e un templu
Pământul meu sfânt!

Cătălin Ciorbă

Poem din pridvorul duminicii... de Nicoara Nicolae-Horia

În mine Dumnezeu e-atât de viu,

Pe cruce răstignirea nu mai doare,
„Rob al dreptății”, eu așa mă știu,
Ce liber sunt! ce-i libertatea oare?

Mi-am învățat și gândul să m-asculte,
El nu mai umblă beznic pe pământ,
Ispitele, oricât ar fi de multe,
Nu mă pot scoate-afară din cuvânt.

De-i noapte-acum, eu știu că o să vină
O dimineață nouă printre flori,
Cu frumusețea ta ca o lumină 
Din cer să-mi scriu tăcerile în zori.

Sufletul meu de roua ta e plin,
Ascultă-l, fericitul, cum recită
Acest poem să te trezească lin,
Să-ți fie toată ziua fericită...

 

1 Iulie 2012

XXX de Mihail Rujoiu

Prin ploaia calda alergam, 

Vantul adie frunzele verzi,
Din ochii tai cad arginti vii 
Iar tu nu vrei sa ma pierzi. 

La lumina lunii stam 
Imbratisati de mii de stele, 
Astept sa dai dulceata 
Buzelor tale,buzelor mele... 

Si intre doua mangaieri 
Ne acoperim de soapte,
Stam imbratisati tot mai mult 
Si in jurul nostru,multa noapte. 

Printre picaturi fierbinti 
Ne sarutam cu mare foc,
Dam drumul dorintelor, 
In viata noastra sa isi faca loc. 

Nu ne lasam doborati 
De visele reci si dure,
Suntem mult prea puternici 
Si avem inimile pure. 

Sarutul si-a ta mangaiere 
Ma invaluie necontenit,
Imi vindeca toate ranile 
Si ma simt tot mai iubit. 

Si prin fiecare privire a ta 
Simt o caldura intensa, 
Alerg prin ploaia calda 
Spre dragostea ta imensa . 

Din cartea ; Din fum de tigara ...

Invitație de Corina Nica

Înțelesuri mai sunt de găsit printre rânduri

Caut sensuri și știu, m-am pierdut după gânduri
Ești aproape și-atâtea aș vrea să-ți șoptesc
Câte taine -și au locul în visu-omenesc.

Tu ești eu, eu sunt tu, dar atât de reală
Este clipa și trecerea ei cea banală
Și lipsiți de visare și prinși în tumult
Ne amestecă viața cerându-ne mult.

Și-avem timp de orice dar de noi niciodată
Și ni-i plin tot paharul de tăcere ciudată.
Ne dorim lucruri simple dar nu ni le dăm
Prinși în toată vâltoarea uităm să cedăm.

Și te rog, dragul meu, să-ți iei liber o zi
Să ne strângem în brațe ai noștri copii
Să ne ducem de mână neștiuți, nevăzuți
Să uităm de probleme, de tristeți, de ani mulți.

Împrumut... de Nicoara Nicolae-Horia

Am crezut în dragoste mereu,

Înspre ea și-acum cărarea suie,
Sunt obosit și trist ca o statuie
Și-i tot mai șubred piedestalul meu.

Poștașul îmi aduce iar facturi,
Stau pretutindeni vameșii la pândă,
Toată viața le-am plătit dobândă,
Aș vrea să fiu haiduc peste păduri.

Prin gândurile mele supărate
În fapt de seară trece domnul Kant,
Nici mie nu mai vreau să-mi fiu girant,
Mi-e sufletul rănit de-atâtea rate.

Dar până-n ceasul când o să mă mut
Îmi voi duce pe sub vremi povara,
Cât de fierbinte și înaltă-i vara!
Aș vrea s-o dau și eu cu împrumut...

30 Iunie 2012

NICICÂND… de Patricia Serbanescu

Nicicând nu m-a dezamăgit iubirea

Şi mai mereu… am mai suit un cat
Din ea, eu am desprins doar nemurirea
De câte ori, în poala ta am stat…

De câte ori ,spuneam că am răbdare
Noian de vise risipeau nedumerirea,
Parcă trăiam făr'a simţii fiinţare
Tot aşteptând, să împlinesc sortirea.

Doresc ca pasul... fie însemnat
Insantaneu, s-aduc chiar lângă mine
Pe domnul Platon, ce moartea a sfidat
Şi-apoi să plec în jurământ…cu tine…

Şi cât aş vrea, să îi mai văd privirea,
Căci tainele, noi le-am deprins déjà,
Cu paşi târzii, vom re’nvia iubirea
Şi-n cartea vieţii… iar ne vom afla.

 

ANATEMĂ... de Patricia Serbanescu

m-ai făcut să te iubesc,

lacrimile... şiroiesc,
ai plecat trântindu-mi poarta
şi-ai fugit precum săgeata...

patul mi s-a dăşelat
cei de sus, s-au cam speriat,
am căzut şi-am suduit...
la naiba!... tu ce-ai păţit?
poate d’aia… ai fugit !...

mereu se-ntâmplă la fel
când eşti lipsă la apel...
mă iubeşti când îţi e vrerea,
pierde-ţi-ai de tot... puterea!

mereu vii şi pleci în grabă
te blestem, să scapi de treabă!
mugurii vor da să crape
şi te ţii doar de agape.

până când, oi fi tu, soarta?
zici că vii...şi pleci la alta...
hotărât, îţi închid poarta!
s-a cam limpezit misterul
cât m-ai dus cu... zăhărelul.

cu toate astea...iubitule!...
.........................................
cât eşti tânăr şi iubeşti
viaţa, o mai păcăleşti...
să nu ai nici o dilemă,
nu există... anatemă!

Câinii latră – vântul duce... de Boris Ioachim

Se-nvârt ciori prin înserare

Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă…
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin’ s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră, vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce… 
Aţâţaţi de hărmălaie -
Câinii latră, vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire -
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce…
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie -
Câini latră, vântul duce...