Un inel de Costel Suditu

Cum stai tu Lună-aşa întoarsă

Deasupra-ţi cu un diamant,
Îi eşti acum şi mai frumoasă
Întunecimilor palat;

Un nor , de tine-ndrăgostit,
Cu nici un chip nu vrea să plece,
S-a strâns la sânul tău chitic,
Dar tot e rece;

Pare-un vulcan înţepenit
Pe-o insulă de jar cu focuri;
Însufleţeşte parcă-un mit,
Din jocuri;

Cum stai tu Lună-ntoarsă-aşa
Ca un buric la soare,
Pătrunzi în mine raza ta,
Căutătoare;

Când doiş’pe stele fac un cerc
Sub tine ţinând norul,
Nu-mi vine văzul să mai plec,
Voi zborul;

Aş vrea aievea ca să fii
Podoabă-a-ntunecimii,
Inel perfect înflăcărând 
Tăciunii;

Că n-o să fiu nicicând plângând
De te-oi avea cu mine,
Şi visule şi gândule
La tine;

Să îţi fiu deget, să te port
Prin codrii tăi albaştri,
Încununat cu flori de foc:
Toţi aştrii.