Dureri ascunse - de Irina Nedelciu

Dureri ascunse-n pulbere de vreme
Îmi obosesc tot trupul ofilit,
Mă năpădesc oftaturile grele
Ce-mi strig: Ajunge! Tu n-ai obosit?

Cutremurată-n gândurile mele,
Îmi spun cu hotărâre: Să abdic!
Să mă desfac de lanţurile rele
Şi-n vindecare să mă-nalţ un pic.

Dar clipa fricii vine cu putere
Încolăcind voinţa până la extrem,
Mă aruncă iar, în negrul de durere
Să nu păşesc nicicând, acel Eden.

derivă de Nuța Istrate Gangan

iubirea noastră este la Urgenţe
( auzi sirenele?)

butonul roşu clipeşte intermitent
ochi curios şi miop
un doctor alb cu mâini aspre şi uscate
îi ia din când în când pulsul
pluteam în derivă
pe o mare stingheră și vineție
tu
golind ultima sticlă cu elixir
fericit că eşti un om liber
eu
îngrozită că am pierdut vâslele

râdeai...
în nebunia ta
nu exista moarte
iar scufundarea era doar un alt pas
spre Atlantida

îmi simţeam trupul
transformându-se în statuie de gheaţă
râsul tău ciudat şi nepăsător
se izbea de peretele subţire al creierului meu bolnav
fisurându-l

îmi era frig mult prea frig

astăzi inimile noastre
sunt suferinde
pe un pat alb de spital
strâns îmbrăţişate
aşteptându-şi firesc
trecerea de la atac de cord la flat line

Amintiri concrete de Costel Suditu

Îşi sucise soarele glezna-ntr-o seară,
De-a fost să mă cunoşti.
Era pe cer o aripioară

De gând,
Iar jos, doi proşti.

Tăcut, şi vântul se pitise!
O pasăre nu ciripea!
Strigau cu toate ce-mi urzise
La naştere, ursita mea;
Eu n-auzeam.

Prin ce hăţişuri rătăceam!
Era întâia oară,
Când în stomac parcă ceva
Spre cer făcea o scară;
Nu pricepeam.

S-au poate că a fost iubire,
Şi într-o altă seară,
Cum soarelui fără sclipire,
Şi paşii ei cedară;
Şi se-aplecă.

Cert e că au murit de mult
Gânduri ca şi momente,
Şi m-am trezit că nu prea sunt,
În amintiri concrete.

BĂTRAN POET de Constantin Cristescu

Bătrân nebun al nopţilor pustii,
Mai dăruieşti, iubirile-ţi târzii
Şi stelelor ce zboara-n univers,

În noapte spânzuri câte-un vers.

Tu păstoreşti, dar fără minte,
Un vis ce moare prin cuvinte,
Tu îl imbraci, în pătură de nor
Şi îl asezi în lacrimi de izvor.

Mai cânţi romanţe fără şoapte,
Ecoul moare în tăcuta noapte,
Purtând cuvântul ca lumină,
În versul care zboară fără vină.

Copile tânar, dacă tu mai treci,
Să răscoleşti călcatele poteci,
Păşeşte-ncet,acolo mai zac vise,
Sub frunza toamnei care le ucise.

Bătrân nebun al nopţilor pustii,
Mai dăruieşti, iubirile-ţi târzii
Şi stelelor ce zboara-n univers,
În noapte spânzuri câte-un vers.

ARIEŞUL... de Nicoara Nicolae-Horia

„Unicul Dor al vieţii mele...”

Mă strigă Râul, Iancu încă-i viu!
Eu nu mai am răbdare, gândul arde,

Aşa fierbinte trebuie să-l scriu-
Trezeşte-te din amorţire barde!

Prin Munţii tăi de-Acasă vântul geme,
Frunza doare-n mugurii ce sunt,
Şi ARIEŞUL murmură de-o vreme
Un Cântec tulburat peste pământ...

Am fost acolo şi mi-a dat de veste
La Albac, sub coasta unui Deal,
Că în Ardeal se scrie o poveste
Despre un călăreţ fără de cal...

N-am înţeles atunci prea bine spusa
Când m-a atins cu valul lui de foc
În ceasul de la Sarmisegetusa
Se-oprinse timpul dacilor în loc...
.........................................................
Se-aude Arieşul cum coboară
Doinit prin versul meu din dor în Dor,
Nicicând el nu se va muta din Ţară,
De la vărsare până la izvor...

O SINGURĂ IUBIRE de POPA INES VANDA

Pășesc în amintire prin crivăț de tăcere, 
Doi îngeri îmi veghează al inimii hotar, 
Mi-e dor să-ți fiu iubire în nopțile stinghere, 

Să-mpart cu tine visul, vicleanul cămătar.

Port iar veșmânt de arderi și cenzurate patimi,
Secundele-mi par zile și pasul abătut,
Mi-am pus chiar și zăbrele pe râurile lacrimi
Și santinelă-n suflet, dar dorul s-a zbătut.

Am rupt cămașa toamnei și-am dărâmat și puntea,
Fântâna am secat-o, să-năbuș al meu foc,
Am implorat și cerul să-mi spulbere iubirea,
În buzunarul sorții mi-am pus un busuioc.

Descânta parcă vraciul prohodul depărtării
Și serafimi angelici ne tot pansează rana,
Jelește bocitoarea, să dăm pe veci uitării,
Dorințele și-aleanul, că nu-s decât nirvana.

Pecete ți-e sărutul, captivă-mbratișarea,
O veșnică iubire etern ne-a sigilat,
Eliberează-mi gândul,scurtează așteptarea,
Împiedică risipa și visul exilat.

te minți singur de Maria Belean

îți închipui maci crescând din umeri 
somn albăstrit de cea mai frumoasă așteptare
iubite

oprește-te
te minți
te minți că știi cum dulcele șoaptei este sete
… aduni himere

modelez din liane centura
care-ți va strânge macii mănunchi
care-ți va opri scurgerile sângerii sterile
să nu ajungă în numele meu
în fila goală
… mă privești dincoace de geam
(pulsul cordului l-ai lăsat afară
înlăuntrul frigului)
mângâi părul înflorit
ud
de visare
buzele nasc stele
și un mac roșu-n păr
scoți zâmbetul din izvoare să poți spune
ce dulce ești sub pleoapa fără ploi
dar…
- maia
trage draperiile

lumina este puternică
nu va sta niciodată în genunchi
surâsul inundă feeric odaia
cu flori de salvie și busuioc
siguranța se numără în gustul dulceții
ferestrele rămân deschise

- întoarce pașii rătăciți
colorează-ți lumea în alb
să-ți cuprindă bocancii
încăpățânatule
asta dacă inima
își mai găsește macul din puls
numele meu
este prea departe

PODEŢ PUSTIU - de Constantin Cristescu

Un podeţ ce şerpuieşte,
Pe-un apus ce aţipeşte,
Face drum spre infinit,
Viselor ce mor subit.

Blăndă toamnă vine,
Cu flori peste mine,
N-am de ce mă teme,
Sânt doar crizanteme.

Şi-au şters paşii mei,
Într-un crgâng de tei,
Unde frunza-şi plânge,
Lacrima-i de sânge.

Am trecut mai ieri,
Lin prin primaveri,
Paşii mei cuminte,
Calcă pe cuvinte.

Blând cade lumină,
Dintr-o luna plină,
Iarăşi mă-nfioară,
Visul ce-o să moară.

Vals de Valentin Boeru

S - a-ntunecat azi mai devreme.
Şi parcă-i mai răcoare-afară.
Ne-ndepărtăm încet de vară

Şi ne gândim mai mult la lemne.
…
Aş face focul dar mai stau,
La iarnă de unde-o să iau?…
Gândea bătrâna tremurând
Şi-aprinse un foc, acolo-n gând.

A pironit în geam privirea
Şi a-nceput să hoinărească,
C-o forţă nouă, tinerească.
I-a dat căldură amintirea…

…Era frumos, era înalt,
Cu mustăcioară şi galant…
A invitat-o la un vals
Şi s-au pierdut în vechiul dans.

E cald, lumină şi-şi vorbesc,
Din ochi îşi spun că se iubesc,
Rămân în loc şi iar pornesc
Şi se rotesc, şi se rotesc…

Frumos decor e umbra lor
Şi schimbătore cum e pasul.
Din beznă parc-aude glasul,
Ecou al stinsului amor.

E noapte, frig, dar nu contează.
În mintea ei nebun dansează.
Râzând, de viaţă fabulează.
E rătăcită în trecut… Visează!
…
S-a luminat demult afară.
Dansează raze în fereastră.
Cum, n-ai aflat !? Bătrâna noastră,
S-a stins privind pe geam, aseară…

Răspândite-n noi... de Cătălin Codru

Scutură copacii... frunzele de-alamă,
Răzvrătită vara-mi pare c-a plecat,

Neputând să-ndure, poate altă dramă,
Poate doar căldura... i s-a terminat.

De-o lumină crudă măcinat e cerul,
Păsările joacă, vânturi pe pământ.
A-nflorit castanul, şi-a pierdut, stingherul,
În ciorchini de ceară, vechiul său vestmânt.

Plânge dimineaţa respirări de ceaţă,
În pădurea veche ţipă câte-un cerb,
Poleită stână, doarme în albeaţă...
Răsărită-i bruma... vinurile fierb.

Cald e-acum în sobă, tu miroşi a foc,
Şi îmi tulburi vrerea, pentru încă-o iarnă,
Care mă răstoarnă... să mă-ntind pe loc.
Lângă tine doamnă, s-auzim cum toarnă.

Ritmuri bat în streşini ploi neobosite,
Scurgă-n şanţ de drumuri nesfârşit şuvoi,
Mi-am uitat menirea, gânduri amorţite,
Se ridică-n cete... aşa-i... şi la voi?