Fascinaţia de Irina Nedelciu

M-ai fascinat cu chipul tău, în iarnă,
Când fulgii-mi colindau pe la ferestre,
Fără să vrei, mi-ai dăruit o vară

Şi gânduri strălucite, de poveste!

În anotimpuri am plutit prin stele,
Cu visu-mi legănat, în tainic dor,
Am strâns iluzii calde, efemere,
Ce mă-mbătau, în nopţi, cu-al lor fior.

M-ai fascinat, cu şoaptele-ţi vibrante,
În serile când vântul şuiera,
Tăcută, le păstram sub pleoape,
Să-mi amăgească-n somn, iubirea mea.

M-ai fascinat, cu calda-ţi voluptate,
Ce m-arunca în rug supra-ncălzit,
Topindu-mi gheaţa, mă-necam în ape
Şi trupul îmi cădea în nesfârşit.

Un fascinant coşmar, cu vise tandre,
Mi-ai devenit în nopţile târzii.
Să mă răscol acum, să-mi fac dreptate?
Ar însemna, iubite, să îmi vii.

Să te iubesc, în fiecare noapte,
Redându-mi viaţa ce-am pierdut-o-n zi,
Când te-am văzut şi m-ai vrăjit în şoapte
Şi m-ai adus din moarte, printre vii.

Irina Nedelciu / 07.11.2012

Pesimism de Boris Ioachim

Ştiu, sunt un pesimist – deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar o să–ţi spun ceva, (cred că firesc!):

Mai mult decât-ţi închipui te iubesc.

Iubesc privirea ta – cu-al ei azur –
Iubesc iubirea în sensul cel mai pur...
În acest veac prozaic, desfrânat –
Nu mi-e deloc ruşine că-s ciudat.

Iubesc un simplu zâmbet ce mi-l dai,
Iubesc şoptirea ta, când spui: „mai stai!”
Şi nu mă simt deloc că sunt ciudat
Când prinţ mă faci doar de m-ai sărutat.

Şi-ţi mai iubesc...nici eu nu mai ştiu ce...
Doar te iubesc – nu mă-ntreba de ce!
Şi, uite aşa, ciudat şi pesimist –
Mi-ajunge că exişti şi că exist.

...Cuvintele-s, parcă, de-un puşti imberb
Rostite, însă, stau şi mă întreb:
În lumea ce-şi ridică poale-n cap –
Să fii, la suflet, puşti – e-un handicap?!

Eu cred că nu, doar ştiu, iubita mea,
Că-mi eşti şi-n zi şi-n noapte-un fel de stea
Şi sufletului meu – mereu căznit –
Singur reper şi singur „bun-venit!”

...Ştiu, sunt un pesimist - deci un ciudat
Şi-n speţă, nu trăiesc cu adevărat...
Dar pesimismul meu – iubirea ta,
Îl înveşmântă-n strai de catifea...

ȚĂRÂNA, FĂPTURĂ FLĂMÂNDĂ de Stefan Oana Valentin

Umed tremurat, speriați
Ochii limpezi de ciută
Clipesc nevinovați și se-nchid

Horcăitul e ultima vorbă
De sacrificiu timid.

Caldă e carnea
Ce-i mai trăiește
Ochii, delicatesă de lup
Catedrala-i plină de foame
Suflete albe acolo se duc.

Pământul are o gură imensă
Și-o poftă flămândă perfid
Putrezim, hrănind nemurirea
Somnului fără sfârșit,
Viața-i o luptă, murind.

Suntem doar ciute pierdute
Crunt sfâșiate-n pământ
Fălci în care se moare,
Țărână pierdută prin curtea
Cu nume de cimitir.

Pământul e suflet bolnav
De smintit carnivor.

06 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

Sfârşit de toamnă de Elena Valeria Ciura

Covor autumnal, ispititoare frunze
Căzute, parcă au mai multă viaţă,
Vântul le-mparte-acum, cu multă eleganţă,

Drumeţilor mai matinali, încă-n vacanţă.

Când le adie vântul şoapte aud pe ram,
Ciripituri, ca vorbe răsfăţate,
Cunune-se-n altarul timpului andante,
Ca flori, să aibă-n cioc, steluţe-ntârziate!

Doi fagi mai falnici, dar pizmaşi din fire-
Cu jind privesc după molizi şi brazi,
În casă vor fi duşi lângă cei dragi,
Împodobiţi lângă ai Moşului desagi.

Se-apropie Crăciunul! Mirifica seară!
Colindătorii prin troieni, cu stăruinţă
Ne vor aduce-aminte de credinţă
De pruncul nou-născut în nevoinţă.

Suna-vor clopoţeii-conuri aurite,
Iar frunzele duios încep cântarea,
Colind şi rugă se aud, când înserarea
Se-nstăpâneşte-n uliţă, odată cu ninsoarea...

8 noiembrie,2012

IUBIRE… de Ioana Burghel

Iubire, tu nu ai o definiţie clară!
Poţi fii sufletul meu închis în călimară,
Sunetul viorii ce-mi cântă-n nopţi târzii,

Sau otrava, sorbită din pocale argintii.

Iubire,
poţi să fii
sărutul mincinos
sau vorbele frumoase
ce-nvăluie fiinţa
în giulgiu de mătase.

Iubire,
tu nu ştii…

Sădeşti, deopotrivă,
durerea şi extazul,
Sărutul tău, de Iudă,
îmbătrâneşte obrazul,
tu poţi să faci din zile,
O noapte
foarte lungă,
în care, să răsune
doar clopotele-n
dungă,
sau poţi, cu un surâs,
pe veci a-nlănţui,
două biete inimi
ce se credeau pustii…

Iubire, poţi să fii…
Iubire, tu nu ştii…

LIBERI SUB SOARE… de Patricia Serbanescu

Sărutul tău, rămas pe cupa goală
Ca o amprentă pe duhul meu răcit,
Îmi umple-acum doar călimara goală

Căci pana ce te-a scris, a amuţit…

Uscate-s buzele, sărut rămas în vers
Ca spulberat, se duce-orice coşmar,
Am să-l trimit în zbor, spre univers
Să-l caţi iubind, în spaţiul sideral.

De voi ajunge-n paradis, la poartă
O voi deschide larg în urma mea
Si aninându-mă de cer, voi lua o hartă
Dorind să regăsesc, adresa ta…

Toţi îngerii am să-i întreb atunci
De-al meu luceafăr, ce îmi umple firea
Fi-voi acolo, lipsită de porunci,
Când inima ţi-oi scrijeli-o cu iubirea.

Poate-ai să vii, păşind în urma mea
Potecile vor fi acum doar planetare,
Vei fi astrul iubit, iar eu, o simplă stea
Şi amândoi vom fi, liberi sub soare…

08 nov.2012

Draga-mi este dragostea… de Lacramioara Lacrima

Draga-mi este dragostea

C-a iesit in calea mea
Mare mi-este inima
Nu mai e cat lacrima
Ma ridica in abis
Ma rasfat in magic vis
Noaptea sclipesc ca o stea
Ma-ndrageste, ea…luna,
Caci, ma scalda in lumina
Stie cat imi e de bine
Muritoare-s pe pamant
De ce n-as iubi…cat sunt?
Draga-mi este dragostea
Ma aproba-mi spune “da”
Ziua infloresc sub soare
Multe raze-ocrotitoare
Cand se sting catre apus
Toate grijile s-au dus,
Doar iubitului ii pasa
Sa raman mereu frumoasa
Si avand mireasma mea
Nicicand…nici ca va pleca,
Nu ma ofilesc de fel
Ca-s iubita mult de el…

Draga-mi este dragostea
Iubite, esti viata mea,
Partasi suntem amandoi
A rodit un fruct in noi
Este dulce, aromat,
L-am gustat, ne-a fermecat,
Norii i-l uda placut
Proaspat e ca nou nascut
Orice clipa-i bucurie
Fructul dragostei invie
Rosul e culoarea lui
Gand aprins al dorului.
Draga-mi este dragostea
Ca-mi da tot ce are ea
Alint si afectiune
Bunatatea de pe lume…
Tu, iubitul meu frumos,
Ma mangai in mod duios
Pentru ca sunt delicata
Fiinta ta ma tot desfata,
Vorbele iti sunt alese
Si de mine intelese
Chipul, zambetu-ti senin
Ma imbratiseaza fin…

Cântec de iarnă de Augustin Septimiu Ion

1. 
Tolănită-n vârf de cracă
Croncăne o cioară surdă,

Perturbând cu vocea-i seacă
Dulcea-mi liniște profundă.
2.
Mă reped la ea în dresuri
Poate-o sperii, poate pleacă...
Mă ignoră cu succesuri -
Faceți-o, vă rog, să tacă!

Refren:
Cu genunchii sub bărbie
Și cu sufletul arzând,
Pe o coală de hârtie
Toate gândurile-mi cânt
Completând ninsori păstrate
Sfânt, în tainicul cuvânt,
Lacrimile-mi înflorate
Cad în șoaptă pe pământ.

3.
Ochi-mi întomnați devreme
Rătăcesc prin amintiri,
Privind neaua cum se-așterne
Peste fostele iubiri.
4.
Doar pe tine nu te-astupă
Oricât iernii m-aș ruga,
Astăzi parcă și natura
Complotează contra mea!

Refren: -

5.
Trec ușor din stare-n stare
Parcă am înnebunit...
Dar de ce mă miră oare,
Toată viaț-am fost tâmpit?!
6.
Râd sau plâng, îmi e totuna.
Doamne, cum m-ai hărăzit?!
Vara, iarna, eu întruna
Sunt etern îndrăgostit!

Refren: -

O clipă de Cătălin Codru

Ai aripile bronzate de prea mult soare,
Ai grijăăă, striga Icar, soarelui:

- Ea nu e ca mine, are aripi dobândite.
Părul cânepiu îi ascunde gândurile,
Ochii îi strălucesc a soare crud!
- Spinii din privire nu sunt ai ei...
I-a adunat de pe câmp când zbura fără aripi!
Soarele zâmbea pofticios aşteptând-o...
Vârfurile aripilor erau arse încet,
Se topeau umerii aplecaţi spre înainte.
Curcile atotştiutoare zâmbeau încuviinţând.
Ramuri de aripi băteau tot mai repede,
Împrăştiind mai puţin parfum.
Golul era mărit de urma plecării,
Ea auzea şi zâmbea... niciodată nu zburase atât.
Ca un fluture alb ce se loveşte de felinar.
Mişca aurore în toate părţile.
Nimeni nu i-a garantat zborul dus-întors,
Ce ar mai putea fii după ce înţelegi lumina?
Vreascurile înnegrite se mişcau tot mai greu pe spatele ei.
Străvezii îi erau mâinile care băteau aerul şi ele,
Doar ochii străluceau mulţumiţi
... şi zâmbetul ascundea multă bucurie
De-acum nu mai era nimic de făcut,
Soarele i-a prins părul, mantia îi era de foc,
Lăsă în urmă un praf strălucitor.
Acum... la trei zile după plecare.
Am înţeles bucuria ei, spunea:
O viaţă netrăită, poate fii savurată în ultimul moment!
O clipă.

Am scris numele tău de Emil Marian

Astăzi pe computer
Am scris numele tău 
Între două emoticoane zîmbărețe,

Nu știu de ce,
O fi nevoia de tandrețe.
E o eterică îmbrățișare,
Un dor nestins,
Un vis neatins,
O petală de floare,
Luată de vînt,
Găsită-ntr-un cuvînt,
E poate o veche dorință,
De cînd eram în neființă,
E dorul de plimbare,
Prin parcuri în floare,
Cu mîna ta în mîna mea,
Cu ochii tăi în ochii mei,
Cu gîndul meu
Sărutîndu-l pe al tău,
Cu a mea inimă timidă
Ascuns-aici, într-o firidă,
Privind în jur cam temătoare,
De parcă lumea e prea mare.
Am scris numele tău
Între două emoticoane,
Zîmbărețe ca ochii tai,
Mă-nchin la ei
Ca la două icoane
Și-aici în eter te îmbrățișez,
Visînd cu ochii deschiși,
Privind mirați și indeciși,
Trăind aici viața secretă,
O lume poate desuetă,
Cu heruvimi si îngerași,
Cu fluturi și cu amorași,
O lume ca un paradis,
Să fie oare doar un vis?
Două emoticoane zîmbărețe
Cuprins-au între ele numele tău,
Iar brațele-mi răzlețe
Pe tine iederă ar crește,
Prinzîndu-ți trupul într-un clește,
Dar mă îmbăt cu apă rece,
Mă voi trezi și îmi va trece,
Cădea-voi iar din Paradis,
Acesta este doar un vis
Frumos și este doar al meu,
Numai… c-am scris numele tău!