ARIEŞUL... de Nicoara Nicolae-Horia

„Unicul Dor al vieţii mele...”

Mă strigă Râul, Iancu încă-i viu!
Eu nu mai am răbdare, gândul arde,

Aşa fierbinte trebuie să-l scriu-
Trezeşte-te din amorţire barde!

Prin Munţii tăi de-Acasă vântul geme,
Frunza doare-n mugurii ce sunt,
Şi ARIEŞUL murmură de-o vreme
Un Cântec tulburat peste pământ...

Am fost acolo şi mi-a dat de veste
La Albac, sub coasta unui Deal,
Că în Ardeal se scrie o poveste
Despre un călăreţ fără de cal...

N-am înţeles atunci prea bine spusa
Când m-a atins cu valul lui de foc
În ceasul de la Sarmisegetusa
Se-oprinse timpul dacilor în loc...
.........................................................
Se-aude Arieşul cum coboară
Doinit prin versul meu din dor în Dor,
Nicicând el nu se va muta din Ţară,
De la vărsare până la izvor...

O SINGURĂ IUBIRE de POPA INES VANDA

Pășesc în amintire prin crivăț de tăcere, 
Doi îngeri îmi veghează al inimii hotar, 
Mi-e dor să-ți fiu iubire în nopțile stinghere, 

Să-mpart cu tine visul, vicleanul cămătar.

Port iar veșmânt de arderi și cenzurate patimi,
Secundele-mi par zile și pasul abătut,
Mi-am pus chiar și zăbrele pe râurile lacrimi
Și santinelă-n suflet, dar dorul s-a zbătut.

Am rupt cămașa toamnei și-am dărâmat și puntea,
Fântâna am secat-o, să-năbuș al meu foc,
Am implorat și cerul să-mi spulbere iubirea,
În buzunarul sorții mi-am pus un busuioc.

Descânta parcă vraciul prohodul depărtării
Și serafimi angelici ne tot pansează rana,
Jelește bocitoarea, să dăm pe veci uitării,
Dorințele și-aleanul, că nu-s decât nirvana.

Pecete ți-e sărutul, captivă-mbratișarea,
O veșnică iubire etern ne-a sigilat,
Eliberează-mi gândul,scurtează așteptarea,
Împiedică risipa și visul exilat.

te minți singur de Maria Belean

îți închipui maci crescând din umeri 
somn albăstrit de cea mai frumoasă așteptare
iubite

oprește-te
te minți
te minți că știi cum dulcele șoaptei este sete
… aduni himere

modelez din liane centura
care-ți va strânge macii mănunchi
care-ți va opri scurgerile sângerii sterile
să nu ajungă în numele meu
în fila goală
… mă privești dincoace de geam
(pulsul cordului l-ai lăsat afară
înlăuntrul frigului)
mângâi părul înflorit
ud
de visare
buzele nasc stele
și un mac roșu-n păr
scoți zâmbetul din izvoare să poți spune
ce dulce ești sub pleoapa fără ploi
dar…
- maia
trage draperiile

lumina este puternică
nu va sta niciodată în genunchi
surâsul inundă feeric odaia
cu flori de salvie și busuioc
siguranța se numără în gustul dulceții
ferestrele rămân deschise

- întoarce pașii rătăciți
colorează-ți lumea în alb
să-ți cuprindă bocancii
încăpățânatule
asta dacă inima
își mai găsește macul din puls
numele meu
este prea departe

PODEŢ PUSTIU - de Constantin Cristescu

Un podeţ ce şerpuieşte,
Pe-un apus ce aţipeşte,
Face drum spre infinit,
Viselor ce mor subit.

Blăndă toamnă vine,
Cu flori peste mine,
N-am de ce mă teme,
Sânt doar crizanteme.

Şi-au şters paşii mei,
Într-un crgâng de tei,
Unde frunza-şi plânge,
Lacrima-i de sânge.

Am trecut mai ieri,
Lin prin primaveri,
Paşii mei cuminte,
Calcă pe cuvinte.

Blând cade lumină,
Dintr-o luna plină,
Iarăşi mă-nfioară,
Visul ce-o să moară.

Vals de Valentin Boeru

S - a-ntunecat azi mai devreme.
Şi parcă-i mai răcoare-afară.
Ne-ndepărtăm încet de vară

Şi ne gândim mai mult la lemne.
…
Aş face focul dar mai stau,
La iarnă de unde-o să iau?…
Gândea bătrâna tremurând
Şi-aprinse un foc, acolo-n gând.

A pironit în geam privirea
Şi a-nceput să hoinărească,
C-o forţă nouă, tinerească.
I-a dat căldură amintirea…

…Era frumos, era înalt,
Cu mustăcioară şi galant…
A invitat-o la un vals
Şi s-au pierdut în vechiul dans.

E cald, lumină şi-şi vorbesc,
Din ochi îşi spun că se iubesc,
Rămân în loc şi iar pornesc
Şi se rotesc, şi se rotesc…

Frumos decor e umbra lor
Şi schimbătore cum e pasul.
Din beznă parc-aude glasul,
Ecou al stinsului amor.

E noapte, frig, dar nu contează.
În mintea ei nebun dansează.
Râzând, de viaţă fabulează.
E rătăcită în trecut… Visează!
…
S-a luminat demult afară.
Dansează raze în fereastră.
Cum, n-ai aflat !? Bătrâna noastră,
S-a stins privind pe geam, aseară…

Răspândite-n noi... de Cătălin Codru

Scutură copacii... frunzele de-alamă,
Răzvrătită vara-mi pare c-a plecat,

Neputând să-ndure, poate altă dramă,
Poate doar căldura... i s-a terminat.

De-o lumină crudă măcinat e cerul,
Păsările joacă, vânturi pe pământ.
A-nflorit castanul, şi-a pierdut, stingherul,
În ciorchini de ceară, vechiul său vestmânt.

Plânge dimineaţa respirări de ceaţă,
În pădurea veche ţipă câte-un cerb,
Poleită stână, doarme în albeaţă...
Răsărită-i bruma... vinurile fierb.

Cald e-acum în sobă, tu miroşi a foc,
Şi îmi tulburi vrerea, pentru încă-o iarnă,
Care mă răstoarnă... să mă-ntind pe loc.
Lângă tine doamnă, s-auzim cum toarnă.

Ritmuri bat în streşini ploi neobosite,
Scurgă-n şanţ de drumuri nesfârşit şuvoi,
Mi-am uitat menirea, gânduri amorţite,
Se ridică-n cete... aşa-i... şi la voi?

Vagabond de Bogdan Dumbraveanu

mă adoptă ziua nouă
ca pe un vagabond
fără timp

în oglindă

ierburile divers colorate,
nisipurile,argilele
ce mi-au sorbit paşii

prietenii puţini şi vechi
ai vorbelor, ai cramelor

cărţile pe care le-am scris
sub semnătura altora
de când mă ştiu

chipul meu, doar contur

îmi pun întrebări
ce nu cer răspuns

te văd alungată din tine
de teama de nu greşi rostul
prezentului ghemuit între
paranteze prea colţuroase

vreau să-ţi fiu leac, cu palmele,
gleznelor, tălpilor-
o clipă certitudinea
pe care poţi merge

până să mă adopte
iar ziua nouă
ca pe un vagabond fără timp

Valsul zăpezii de Elena Iuliana Comstantinescu

Azi, iubirea e-mbrăcată în mireasă;
E toată-n alb că iarna-i p

e-ncepute
Iar printr-o sită nevăzută, deasă
Zăpada e cernută peste munte;

Pe silueta-naltă a iubirii
Coboară voalu-i sclipitor și trena
Cu unduirea gândurilor firii
Ce mi-au adus întotdeauna bezna;

Pe-ntinsul alb covor, fără de seamăn
În depărtare, două siluete,
Ca niște umbre înalte și cochete
Dansează elegant pe stratul reavăn.

Parcă își fac semne!
Dansul lor mă încântă;
Îmi spun că sunt doi oameni ce din vreme
Valsează pentru seara lor de nuntă
Și-i las spre fericire să mă-ndemne.

Deşertăciuni de Boris Ioachim

Ţi-aş scrie dulci cuvinte de iubire -
Dar toamna mă îneacă cu-al ei fum
Şi, obsedant, prin ceaţă-mi dă de ştire

Că-i stins, de acum, al dragostei parfum.

În căzi de lemn, fierb musturi aromate –
Aşa fierbea în mine al tău gust
Şi inima-mi zvâcnea-n fierberi turbate
Dar, azi, oţet e al iubirii must.

Cu câtă uşurinţă, când dorinţa
Ne fierbe-n piept, rostim un „te iubesc”!
Şi ne e atât de clară-atunci credinţa
Că ne iubim etern, dumnezeiesc.

Cu dulci şoptiri, ne spunem jurăminte –
Şi chiar le credem şi proorocim...
Iar printre sărutări rostim cuvinte:
Cum că, pentru vecie, ne iubim.

Însă prea scurtă e vecia noastră –
Mai scurtă decât chiar un anotimp...
Căci, repede, din zarea cea albastră
Vine al despărţirii vânăt timp.

Şi atunci uităm şoptiri şi jurăminte
Şi sărutări şi dor şi veşnicii...
Ne despărţim cu acre, reci cuvinte –
Şi râdem sec de vechi proorocii.

...Ţi-aş spune dragi cuvinte de iubire –
Dar toamnele mă-neacă cu al-lor fum
Şi, obsedant, prin pâcle-mi dau de ştire
Că-i stins, demult, al dragostei parfum...

Magicianul de Camelia Armati

Cu mâini abile învârte cercurile albe,
Le împletește, ori mi le face salbe.
Cercei mi-atârnă la urechi- ca lacrimi,

O mare-ntreagă plină e cu patimi!

Și fiecare strop se frânge în lumină:
Unu-i de soare alb, iar altul e de tină,
Se-atrag, se contopesc în vina fără vină
Și se rotesc în cercuri de zăpadă fină...

E el, Magicianul, apare fără veste,
În palmele-i deschise mereu cu o poveste
Și-n șoaptă, la ureche, ca vântul suflă-ades,
Cuvinte ne-nțelese, dar zise pe-nțeles...

O dată-i soare, scos de-o rază ca de o ureche
Și vine ca prinos iubirii de pereche...
Apoi, e raza lunii din noaptea cea adâncă,
Lumină-n umbra colțuroasă de înnegrită stâncă.

Lamă în zi de sărbătoare, cuțit ce taie pâine
Și prevestind moartea, se pare, a zilelor de mâine,
Magicianul ce-mi apare-ades în vis adânc,
E al pădurii-n veci ales și-al apelor cuvânt.

Străjerul veșnic nedormit, veșnic cu ochi agili,
Apare trăsnet răvășit, ori fulgerul tiptil,
Iar ochii verzi dacă-i privești cu luare-aminte,
Ușor, ușor, te rătăcești uitând și de cuvinte...

Aduce iarnă-n miez de vară când suflă viscolit,
Magicianul meu din seară atât de mult iubit!
Când ninge-n mine, vine vara cu iarna dimpreună,
Iar Soarele cu alba Lună danseaza mână-n mână...

Zăpada aurie și ochii smaraldini,
În vara cenușie e gerul cel hain...
Magicianule, adu-mi-te pe tine-n dar,
Obrazul cald, în pieptul meu ți-l reazemă- hotar

Al luminatei ierni de gheață și de vis
Și-a-ntunecatei veri de suflet mort, proscris!
Să-mi geruiești și gura, sărutu-ți să mă prade,
Iar mâna-ți să alunece pe mine în cascade...

Frământă-mă cu foame, cu ură, cu iubire,
Magicianul meu, mă leapădă de fire...
Să vii în albă iarnă cu ochii tăi de vultur,
Să vii în neagră vară, de patimi să te scutur...

Cu mâini abile să învârți tot cercurile albe
Și se le-nmoi adeseori în lacrimile-mi calde,
Sărută-le, iar sarea lor și marea s-o albească,
Și vara neagră, și iarna ta împărătească...

Mă-ncolăcesc pe palma-ți, ca șarpele de iarbă,
Te-ademenesc să te întinzi cu mine pe o nalbă
Și împletiți în cercuri albe, prin iarna din ferestre,
Magicianul meu, de moarte, mai spune-mi o poveste!

Camelia Armati