vineri, 7 septembrie 2012

Eu…mie…pe mine..pronume personale de Mihaela Codleanu

Eu însămi mă condamn la singurătate…
M-am urât că-n braţele tale am respirat libertate.

Eu însămi îmi condamn sălbaticu-mi suflet să fie stingher…
Am respins de la pieptul tău raze de soare, am ales ger.
Mie însămi îmi place să trăiesc în tristeţe
Atâta timp cât resping ochii-ţi plini de blândeţe!
Mie însămi îmi râde în faţă viaţa
Şi prind în suflet amurgul, în loc să prind dimineaţa!
Pe mine mă omoară verdele crud
Pentru că nu vreau să simt, nu vreau să aud.
Pe mine mă trimit paşii nemăsurat de departe
Pentru că nu fac diferenţa între ZI şi-ntre NOAPTE!

EU, MIE, (PE) MINE…pronume personale…
Nu-mi dau nici libertate, nici viaţă şi nici soare!!!





‎05.09.2012

joi, 6 septembrie 2012

Tornada de Emil Marian

Căldura toridă fu iute gonită,
De- umbră răzleață, ce crește măreață,
Și-un vînt subțirel,șuierînd mișel.
Pui de nori se-adună, fugind a furtună.

Url-acuma vîntul și aleargă cîmpul,
Își cheamă armata, furtuna e gata,
Ici–colo un fulger în culori de sînger,
Bubuit de tunet face-acum răsunet.

Norii-adunatură stau încrengătură,
Arată nervoși, deși sunt pufoși,
Par cam supărați,sunt intunecați,
Iar va fi urgie la noi în cîmpie!

Se ascund bursucii, nu mai cîntă cucii,
Cîmpul e pustiu, nimic din ce-i viu
Nu vezi să mai miște, țînțari să te piște,
Nici cîini care latră, nici-un foc în vatră.

Cu obloane trase peste a lor case,
Nedorind să moară, oamenii coboară,
Se ascund de vînt direct sub pămînt,
Cîrtițe umane, cu frica-n găvane.

Pe pustia stradă, vine o tornadă,
Aleargă de zor un vînt călător,
Este încă mică, doar un pom ridică,
Zvîrle o mașină, nu mult, o prăjină.

Dar încet-încet vîntu-și umflă piept,
Arată puterea și își face vrerea,
Norii-n cerc de dans fac acum balans,
Lăcrimînd de zor ploaia lor fuior.

Vîntul se-ntetește, la atac pornește,
Matură orașul, ce și-a găsit nașul.
Se-nvîrte cu forță, case ard ca torță,
Totu-i aruncat, cîmpu-mprăștiat.

Nori de colb și apă orașul adapă,
Îl întorc pe dos, chiar cu susu-n jos,
Zboar-acoperișuri parc-ar fi frunzișuri,
Totul e grămadă sub neagra tornadă.

Iata ca urgia își trece furia,
E mai obosită și mai potolită,
Și ca o părere vîntu-i adiere,
Un senin se-arată în marginea dreaptă.

Vîntul e o boare și fac loc la soare
Norii cei urîți, mai negri și sluți.
Ploaia-i domolită și curînd oprită,
Pe drumul spre gară apa-i Niagară.

O liniște sumbră e tacută umbră,
În oraș în piață parcă nu e viață,
Totu-i dăramat, rupt și răsturnat.
Oare ce-o să fie, lumea mai e vie?

De sub lemne ude zgomot se aude,
Scîncet de copii, voci de oameni vii,
Ușurel se-arată-n lumea răsturnată,
N-are importanță, mai e o speranță!

miercuri, 5 septembrie 2012

Sfaturi pentru mai devreme... de Nicoară Nicolae-Horia

Copilul meu ascultă ce spun şi ia aminte
Până-i lumină încă şi umbra ei devreme
Din dar cu drag îţi dărui tot jarul din cuvinte,
Oriunde-ar fi norocul în viaţă să te cheme

Să nu îţi pleci urechea la răutatea lumii
Şi nu lua în seamă ademenirea ei,
Să nu crezi niciodată în puritatea spumii,
Acolo se adună şi genii şi mişei.

E-adevărat, cât omul trăieşte tot învaţă,
Uitarea te pândeşte mereu la cotitură,
Cel care-ţi dă bineţe cu zâmbetul pe faţă
De multe ori acela în sinea lui te-njură.

Discerne întru toate şi ai mereu răbdare
Oricum ar fi dictonul-nu tot ce vrei şi poţi!
La farmecul sirenei nu te-arunca în Mare,
Învaţă prima dată în ape mici să-înnoţi...

TOAMNA UNUI CORĂBIER - de POPA INES VANDA

În toamna despletită de clipe trecătoare
S-a strecurat vlăstarul tăcerilor brumate,
Doar frunzele stinghere-n tristeți-amețitoare
Își mai aduc aminte de veri înmiresmate.

Mă plimb cu dor de tine prin iarba amorțită,
Îmbrățișați copacii par siluete-n noapte,
Privesc vrăjită ploaia prin negura fardată
Și aria iubirii o cânt prin stinse șoapte.

Perdele de aramă îmi tăinuiesc cărarea,
Aromele de struguri,răsfăț de bob șirete,
Hățișul toamnei tale îmi sângerează zarea
Și-n menuet dansează pădurea de regrete.

Învăț să uit uitarea care-mi subjugă visul
Și stelele speranței le-aprind în calea ta,
Ne-a mai rămas o noapte, găsi-vom paradisul?
Căci vara-și ia adio și pleacă-n țara sa.

Împodobiți cu haine de bal multicolore,
În fantezii celeste ,minuni în sărbătoare,
Natura își serbează cu grație și-ardoare
Plecarea spre înghețul cetăților polare.

Iar păsările cântă-n orchestre siderale
Și se strecoară candid prin borangic de cer,
Vitralii de-acuarelă par frunzele banale
Și-n calendarul vieții eu, doar un corăbier…

Măicuţa mea Sfântă CD Flori de rai Muzică,Versuri şi Recitare Dan Lucian Corb


Fericirea miroase a tine - voice : Walter Dionisie


E toamnă, iubite! - de Irina Nedelciu

Iubite, a venit şi toamna!
Cu vise ascunse-ntr-un apus,
Pădurea-şi scutură coroana
Ca lacrimile mele ce s-au scurs.

Pe câmp e pudră peste iarbă,
Aşa cum peste faţă am masca mea,
Acoperind tot tristul dintr-o vară
Să ştiu doar eu... povara-mi grea.

Izvorul... îşi aleargă soarta
Şi susură în stins povestea lui,
Lăsând în urmă toată promoroaca
Ca s-o culeg şi să mi-o aşez în cui.

În aer... doar miros de mere,
Îmi scutură în minte chipul tău
Şi-mi arde inima-n neverde
De dorul visului pierdut în hău.

Cu un sărut mi-aşterne bruma
Un coviltir pe trupul meu,
Încerc să îl alung cu mâna
Dar recele mi-o-ngheaţă rău.

Privesc sordid spre bolta mare
Văd stelele,... etern mormânt
Şi-n ţipăt m-arunc pe ogoare
Să te jelesc, iubite sfânt !

Măreţia singurătăţii - de Irina Nedelciu

Singurătatea-mi buzelor tresară
În clipocitul toamnei timpurii
Speriată, c-o voi pierde într-o seară
Pe aleea fagilor pustii.

Atacă-n taină şi smaraldul
Să spună: Nu!... când te-oi privi.
Acoperind cu-n văl şi capul
Să nu gândesc, când calc pe glii.

Apoi, coboară-ncet spre suflet
Îl tapetează cu amintiri
Să nu mai simtă nici un cântec
Ori serenadă printre vii..

Uşor îşi pune veregheta,
Pe inima-mi trudită,în necaz
C-a îndrăznit s-audă şoapta
Şi a cotit spre alt macaz..

Apoi, cu un triumf de groază
Aşează jilţu-n trupul meu,
Privindu-mă şi stând măreaţă
Cum rătăcesc în gol mereu.

Pustiul din noi… de Cristina Maroiu

Tăcut,
cu capul în palme,
te-ai adâncit în gânduri…

Îţi apăsau greu pe umeri
fremătândele incertitudini,
dar şi corvoada ochilor mei,
rotunzi de întrebări.

Ştiai că nu-mi vei putea spune
de ce mor frunzele
când mor…
Ştiam că mângâierile tale
confuze, absente,
pe coapsele-mi reci,
nu-mi vor fi îndeajuns
de aproape,
ca să nu mă destram
înfrigurată
în ceaţa dimineţii.

Atunci, mi-ai luat obrazul
lângă al tău,
şi-astfel îmbrăţişaţi,
ne-am jelit cu glas mut
neputinţa!

Din piaţa mare au fugit
încă de aseară,
stelele
şi vânzătorii
de iluzii…
În urma lor au mai rămas
doar frunzele
care,
înstrăinate de tulpină,
se învârt în cerc
fără ţintă,
fără viaţă,
fără moarte…

Cristina Măroiu
04.09.2012

Vreau să fug... de Boris Ioachim

Vreau să fug departe de cetate –
Vreau din zbuciumu-i sordid să ies,
Pe când bruma-n frunze-adie moarte
Pânza amintirii vreau s-o ţes.

Vremea peste ani aşterne semne
-Nicăieri întoarceri nu se-aţin –
Nemurirea-i doar un vis, pesemne,
Şi gustăm din el câte puţin.

Gârbovit mi se aşterne pasul
Pe cărarea veacului grăbit
Rar speranţe îşi înalţă glasul
Către cerul stins şi amorţit.

Din tăceri urzesc cămăşi de zale -
Sufletul de oameni să-mi păzesc
Prea ades cuvintele-s pumnale
Ce orbeşte-n inimă lovesc.

Vreau să ies afară din cetate -
Vreau în codru să mă pustnicesc…
Dar cum aş putea fugi de toate
Şi pe unde-un codru să găsesc?