Fara tine - de Cornelia Stamati

Nu te pot uita...
am incercat,am luat viata de piept,
am ras, am bravat!...
...dar emotia surasului tau, cand ma privea i,
caldura palmei ce alinta,mereu
indragostita de pielea mea...
privirea...mai duioasa in blandetea ei,
ca un cantec drag,soptit in alcov,nu am intalnit-o niciodata
in drumul meu,departe de tine...
Cum pot trai fara tine?
M-ai invatat sa iubesc...
in aceasta viata saraca in bucurii, ai fost ancora mea!
Dar...fa ca mine, iubitule!...
uita-ma...sa pot trai...sa poti trai...
am uitat cum se plange...
doar strang din pumni si tac!
Privesc fara sa vad,incoltita de viata!
privesc si respir incet...
inca o zi...inca...

de Iurie Osoianu

Hai măi Ghimpu , hai Filat
Hai mai dați o lege
În micuțul meu regat
Cu P.Ulinici -rege !!!

Comuniștii vin cu lista
Celor ce turnară
Plahotniuc cu altruista
Celor ce furară

Voi să văd -unde-i Tănase
Și acelas Ghimpu
Și s-aud cam ce angoasa
Enunță-vor dânșii

Știm prea bine- niciodată
Nu vor vrea acestea
Și nici mafia lustrată
Și nici alte chestii

Poate pentru prima data
De prin optzeci”s”nouă
Ne-om spăla și noi pe față
Cu divină rouă

Primăvara toamnei mele - de Boris Ioachim

Cum să îţi spun ce nu se poate spune...
Tu chiar nu ştii că vorbe nu-s de-ajuns?!
Hai, caută în ochii mei, anume,
Şi o să afli tot ce am de spus...

Căci ochii-mi ard, rostind cu mult mai bine,
Cuvintele ce gura le-ar vorbi...
O! De ai şti ce-nsemni tu pentru mine –
Până la moarte-ţi jur că m-ai iubi!

Dacă ar şti castanii de pe stradă
Cât jar-pojar e-n inima mea beată
Cum ar zâmbi la fulgii de zăpadă -
Şi înviind, ar înflori pe dată!

Aşa, deodată, aproape nefiresc,
Inima mea, căzută-n amorţire,
A tresăltat... mi-e dat ca să trăiesc
O ultimă poveste de iubire?

Un gând rău, negru îmi spune:”eşti nebun”!
- Dară nebun am fost în toate cele -
Oare-nţelegi, frumoaso, din ce-ţi spun,
Că tu eşti primăvara toamnei mele?!

Haide, alungă-mi norii din privire
Şi o să vezi un dor nepământesc;
Căci, pentru tine - ultimă iubire,
În lume, toţi castanii înfloresc...

MI-AI FOST ZEU - de Irina Nedelciu

Pierdută am stat într-o iubire,
Când fulgul iernii se topea,
Spuneam atunci că fără tine
Suflarea-n suflet... mi-apunea.

Mult te iubeam, iubite dragă
Şi-n vise îmi erai stăpân !
Iar în lumina cea curată
De dor, eu lăcrimam în pumn.

Când descifratele-ţi cuvinte
Se perindau prin gândul meu,
Îndepărtam fin şi cuminte,
Tristeţea ce-o simţeam mereu.

Dar fost-au gânduri amăgite
Ce-n timp, amprenta şi-au lăsat
Eram doar prada ta, iubite
Mult prea târziu am cugetat.

Acum mă-ndepărtez pustie,
Mult prea ciobit e visul meu,
Dar ţine minte, tu, iubite
În viaţa mea, tu mi-ai fost zeu.

Ziua - soarele - de Emil Marian

Priveste lumea cu caldura,
Stapan deplin e pe natura.
De dorul ei ce-l mistuieste
El toata lumea incalzeste.

Pe bolta larga si-azurie
Se zbenguie cu bucurie
Setea-si astampara-n izvor
Se odihneste dup-un nor.

Incet pe la amiaz-ajunge,
Cu fierbinti sulite impunge,
Coboara usurel spre zarea
Ce margineste departarea.

Si-aduna-n el intreaga forta
Dogoarea lui e ca o torta,
De dorul ei il ia cu-amoc
Plangand amarnic cu-al sau foc.

Dar iata orizontu-ajuns
Cu intuneric nepatruns.
Putin cam trist, asa-ntr-o doara,
Din inaltimi acum coboara.

Dar se-ntalneste cu iubirea,
Ce ii arata nemurirea.
Si-atunci pe fuga si tacut
Ii da al dragostei sarut.

Si multumit de-a ei vedere,
Sfarseste acum a lui sedere,
Si se scoboara in pamant
Catre vremelnicul mormant.

Vis-aievea - de Cristina Maroiu

Somnul imi ratacise
cararile
sub pleoapa noptii,
bolnava de vise.
Era un inceput
de poveste
in samburele acela
de gand!
…Si totusi,
atat de real…

Pe taramul magic
ascuns in pieptul tau,
se facea ca alergam
precum caii liberi,
fericita ca mi-e
Acasa
in toate secundele
ce se petreceau
transformandu-se
din vis
in aievea!

Mi-am scaldat arsita
gurii
in apa nerostita
a cuvintelor tale,
si deodata,
dintre coaste au rasarit
mugurii dorintelor
aproape
de soroc!

Tine-ma in palme,
asa cum tii un fir
de floarea-soarelui
si sufla asupra mea
adiere de viata,
ca sa ma desavarsesti
in miracolul
certitudinilor
ce ne-au harazit
cu darnicie
primavaratic
rod!

PARFUMUL UNEI FREZII - de INES POPA

O rază cristalină pictează orizontul
Și gânduri răvășite îmi tulbură amiaza,
E limpede izvorul ce tremură-n albastrul
Oglinzilor de tine și-n neguri numai piaza.

Mă împrumut de tine din toamne adormite
Și te dezbrac de umbre și indecise vise,
Te recompun cu sete de doruri viscolite
Și te iubesc cât veacul mirajelor nescrise.

Îți las câteva rânduri să-ți potcovesc norocul
Și-n vara sângerândă cu iz de scorțișoară,
Pe drumuri zdrențuite ucid în mine gândul,
Căutându-te-n dorințe și-n plânsete de moară.

Era cu mult mai simplu de îmi erai doar lut,
Te olaream cu taine de mâini vindecătoare,
Te-aș fi adus din moarte la viață-n absolut
Și în eternitate te-aș fi sculptat în soare.

Eu știu însă că astăzi suntem deșertăciune,
O lacrimă orfană de dor nevinovată,
Tu iartă-mă de toate și stai în rugăciune,
Păstrează-mi doar parfumul de frezie-ndoliata.

Semn magic - de Ovidiu oana-pârâu

Prin draperii din catifea albastră,
Aruncă noaptea semne de afară,
Un ciob de lună spartă prin fereastră,
Ţesând stafii în fumul de ţigară.

Stai dezvelită răsfăţându-ţi sânul
Peste mătăsuri mirosind a floare,
Mă-mbăt privind, iar vinul şi tutunul
Halucinează clipa de fervoare.

Doar o secundă vântul depărtează
Un fald şi prin perdeaua tremurată,
Lumina strecurată desenează,
O dâră peste pielea-nfiorată.

Şi voluptuos strivind pe tine semnul
Cu trupul meu şi dăruirea noastră,
Răspundem nopţii ce-a trimis îndemnul
Prin draperii din catifea albastră.

DRUMEŢIA - de Irina Nedelciu

Sub mângâierea vântului de vară
Străbat poteca spre cascadă, iară
Cu gândul strămutat în amintiri
Şi c-o tristeţe vie, în priviri.

Pădurea mă întâmpină sfiosă
Cu şoapte răsucite-n frunza deasă
Iar cetina mă-mbată uşurel
Cu un parfum suav de conifer.

De odat' un susur se aude
Şi inima-mi pulseză şi îmi râde,
Înfiorată-n caldul sentiment,
Ce o îmbracă în iubire şi curent. 

Şi văd... cascada minunată
Ce mă asteaptă veselă şi înspumată,
Alerg spre ea, cu ochii-nlăcrimaţi
Şi o sărut, pe albul de spumaţi.

Nu te las, cerbule! – de Belean Maria

nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii
căutând seminţe
am vrut doar una cât o linte
cer frunzelor să ia locul vechilor vestigii
imitând şuieratul trupurilor goale

o să-mi prind în păr umbra stejarului
căutând în somn pe ramul adus
de dorinţa mea nebună
la picioarele tale
lăstari

eiii şi ce dacă mereu am crezut
că în curtea mea va fi sărbătoare

atârnam ghirlande în colţuri
ca sărutul să nu se rănească
îi mai aud gâlgâitul
acum
peste granitul ceruit cu atâta migală
viaţa a căptuşit flori de piersici
prin peţiolul căruia se mai chinuie să treacă un cerb
morţi
care mă trag în iarbă
amintindu-mi că doar ramul mai e pe post de dădacă

nu te las cerbule
buzele mele vor fi barieră
pentru cel care vrea să să închidă ochii
melcului ce moare