nu-mi puteam imagina că voi trage de capătul pădurii
căutând seminţe
am vrut doar una cât o linte
cer frunzelor să ia locul vechilor vestigii
imitând şuieratul trupurilor goale
o să-mi prind în păr umbra stejarului
căutând în somn pe ramul adus
de dorinţa mea nebună
la picioarele tale
lăstari
eiii şi ce dacă mereu am crezut
că în curtea mea va fi sărbătoare
atârnam ghirlande în colţuri
ca sărutul să nu se rănească
îi mai aud gâlgâitul
acum
peste granitul ceruit cu atâta migală
viaţa a căptuşit flori de piersici
prin peţiolul căruia se mai chinuie să treacă un cerb
morţi
care mă trag în iarbă
amintindu-mi că doar ramul mai e pe post de dădacă
nu te las cerbule
buzele mele vor fi barieră
pentru cel care vrea să să închidă ochii
melcului ce moare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu