Când fulgul iernii se topea,
Spuneam atunci că fără tine
Suflarea-n suflet... mi-apunea.
Mult te iubeam, iubite dragă
Şi-n vise îmi erai stăpân !
Iar în lumina cea curată
De dor, eu lăcrimam în pumn.
Când descifratele-ţi cuvinte
Se perindau prin gândul meu,
Îndepărtam fin şi cuminte,
Tristeţea ce-o simţeam mereu.
Dar fost-au gânduri amăgite
Ce-n timp, amprenta şi-au lăsat
Eram doar prada ta, iubite
Mult prea târziu am cugetat.
Acum mă-ndepărtez pustie,
Mult prea ciobit e visul meu,
Dar ţine minte, tu, iubite
În viaţa mea, tu mi-ai fost zeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu