Sub mângâierea vântului de vară
Străbat poteca spre cascadă, iară
Cu gândul strămutat în amintiri
Şi c-o tristeţe vie, în priviri.
Pădurea mă întâmpină sfiosă
Cu şoapte răsucite-n frunza deasă
Iar cetina mă-mbată uşurel
Cu un parfum suav de conifer.
De odat' un susur se aude
Şi inima-mi pulseză şi îmi râde,
Înfiorată-n caldul sentiment,
Ce o îmbracă în iubire şi curent.
Şi văd... cascada minunată
Ce mă asteaptă veselă şi înspumată,
Alerg spre ea, cu ochii-nlăcrimaţi
Şi o sărut, pe albul de spumaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu