... - de Iurie Osoianu

‎...S-au contopit intr-un extaz tremurator
Cu brat pe brat , picior peste picior
Si insa-si spatiul l-au transformat in dor
Si insa-si timpul l-au ascuns in taina lor...

Și-atîtea șoapte își strecoară prin sărut
Și atîta feerie'n sacrul nud-
Cu braț pe braț , picior peste picior
Și contopit în el și ea nemuritor...

Abisul - de Belean Maria

poate fi trecut ușor
dacă se ia o cană cu apă
cu misterul care învăluie banalul gest

a fi mai fericită
înseamnă a aduce cu blândețea privirii
celălalt mal aproape
să-ți număr sclipirile din iriși

în ochii tăi întrebarea e mută
încerc să-ți trimit cuvinte tăcânde
poate nu-mi vei citi gândul pe buzele îndoielii

urmăm în junglă un drum umbrit
care duce spre un loc gol și plin de soare
picioarele ni se înfundă în nisipul luxuriant
în timp ce cu mâinile pline de răni
se cațără înspre floarea de colț

însetați și flămânzi
doar scheletele poartă visul în amintirea oaselor

coroana florii este o pasăre
care stârnește seninul

transfigurați
de lumina lăuntrului
(care doar pe creștetul munților prinde rădăcini)
sorbim apa din aceeași cană

îmi iau bocceluța cu amintiri
zâmbetul de buzunar
- nu mai sunt prizonierul gândurilor triste -
doar mâna întinsă a lui Proteus
înspre un schelet ambulant
mai poate naște îndoieli

doar mâinile noastre - de Belean Maria

printre amintiri
se amăgesc cu false atingeri
ochii prea obosiți confundă albastrul cu cenușiul
și începutul cu neștiutul
pe fiecare cuvânt clipele înmuguresc un număr
ca și cum trecerea ar conta

pe sticla aburită desenez jucării din amintirea bunicii

zborul îmi fulgeră tâmpla
iubite
ia tu mărul și așază-l în formă de dragoste
la margine de drum
semn că-i cer iertare primăverii


dulcele fără de culoare
este scos la licitație
în ritmul izvoarelor de munte
de parcă neatingerea s-ar desface în mii de cioburi
spini de gheață
prea devreme
prea ușor
prea neînțeles

privirea îmi rămâne încremenită spre răsărit
din dorința că poate voi zări
un senin care să semene
cu ochii lui Iisus 

eternitate poetică - de Iurie Osoianu

cinzeci de zile mai târziu porni spre tine
femeia ta de stele și rumene văpăi
și tu care credeai că nu mai vine
durutul pământesc cu ochii ei...

atîta frumusețe ce nicidecum n-a fericit-o
și-atîta resemnare pe frumosu-i chip
-femeia asta ce ți-a fost iubită
de azi la fel ca tine-i infinit...

cel mai frumos român din toți românii
și cel mai fericit din noi, din toți
azi Veronica Micle vine către tine
primește-o și-nțelege-o dacă poți...

cel mai duios poet din toți poeții
și cel mai gingaș și la suflet și la chip
șoptește-o rugă"n vers imensității
întru iertarea omului ce te-a iubit

cea mai durută în suspin de triolete
și cea mai pângărită 'n bârfele lumești
pereche-aleasă de destin pereche
cu plopii fără soți de românești

perechea asta veșnic înjosită
mereu flămândă, cufundata'n săracii
și azi șoptește-ntregii lumi că e iubită
prin versu-i genial de Românii...

A fi cu a nu fi - de Costel Suditu

A fi şi a nu fi
Va naşte întodeauna un viu contrast;
Fiinţa poate exista fără nefiinţă?
Apa clară şi curată, fără
Umezeala ei?
Împreună fac un tot:
A fi cu a nu fi.
Ne întrebăm mereu
Cine suntem?
De ce să nu ne întrebăm şi
Dacă existăm?
Cugetăm?
Cine este cel care cugetă?
Poate că suntem condamnaţi să ne vedem
Cu aceste trupuri;
Ca o pedeapsă
Să le târâm de colo colo
Până la maturizarea spiritului
Care se va lepăda de ele
Ca de o coajă;
Doar aşa vom cunoaşte răspunsul
Întrebărilor fără răspuns.

Strigă-mă... de Getuţa Fata Dragă

Strigă-mă în zilele cu ploi 

torenţiale
Şi norii îţi vor aminti,
chemarea mea.
Strigă-mă în zi caniculară
Aşa vei şti cât de fierbinte
îmi este sărutarea
Strigă-mă noaptea,
când ceru-i plin de stele calde
Şi-n gândul meu rămâi,
până în zori
Strigă-mă, cum strigă dorul meu
cu mine când nu esti
Şi păstrează-mă,
în gândul tău
Strigă-mă, dacă nu mă ai
lângă tine
Şi oriunde-aş fi
te voi auzi
Şi-ţi voi trimite gândurile mele
închise într-un vis,
Pecetluit cu sufletul meu
Dar dacă strigătul tău
va fi searbăd
Gândurile mele iţi vor luneca
printre degete
Şi se vor pierde prin lume !

Cum aş putea? - de Getuţa Fata Dragă

Cum aş putea trăi fără iubire, când inima-mi e vâlvătaie ?

 De doruri şi dorinţi, de gânduri strânse-n zbatere vioaie

Şi sufletu-mi tresaltă patimaş, când sub privirea-ţi caldă

M-alinţi cu-mbrăţişări, săruturi şi cu iubirea-ţi tandră ...

Cum aş putea să nu-mi răsfăţ, trupu-n dulcea ta chemare,

Când simt cum mă topesc, în braţele-ţi ce mă-nfăşoară...

Şi dulcile-ţi săruturi pe pielea-mi delicată, sunt balsam sublim

Iubindu-ne frenetic-n atingeri mute, a trupurilor suav festin.

Şi cum aş mai putea iubite, să te doresc, din nou a fi cu mine ?

Când numai noi ştim, cum contopiţi, ne completăm divin de bine

Şi dragostea ne este  foc, unde-amândoi suntem pe veci uniţi

În pasiune tandră, dorindu-ne frenetic, ca cei mai vechi iubiţi.

Nu mai e mult... de Getuţa Fata Dragă

Iubitul meu am plâns, de fericire,
de durere nici nu stiu,
Ştiu doar atât, cât inima îmi simte,
că te iubesc aşa târziu
Şi că mă laşi mereu, mereu fără cuvinte.
De când ne-am iubit prima oară,
Îmi treci mereu prin gând,
zi de zi, seară de seară
Şi te doresc iubitul meu, mereu
Tânjesc după sărutul tău
şi braţele mă dor atât de tare...
Mi-e dor iubitul meu, de-o tandră-mbrăţişare.
Îmi pun zălog, răbdarea să mai aştept un pic
Cu grijă a rostui cărarea-mi, pân-la tine.
Nu mai e mult până departe...
Până când dorurile noastre, se vor topi în şoapte,

Culege-mă... de Getuţa Fata Dragă

Culege-mă din literele, scrise-ntr-un blestem
Care ne-a hărăzit, să fim aşa departe ...
Si pune-mă la loc în călimară ...
Ca mai târziu, când muza te inspiră
Să scrii cu mine un poem, sau poate un sonet,
Ce-o să mi-l cânţi în plină vară.
Si nu lăsa cuvintele, să-ţi scape din condei
Căci se vor pierde, iar prin lume
Si se vor transforma, ca de-obicei
tot în blestem...
Ce nu te va lăsa să mai ajungi la mine.
Si-astupă bine călimara ...
Cuvinte să nu iasă, fără rost
Căci eu voi şti şi mă voi răvăşi
Pe foaia ta-ntr-o albastră floare.

La ceas târziu - de Cătălin Ciorbă

În noapte de m-ai auzi
Urmând vremii, chemarea,
În dor fierbinte, ne-om uni,
De dragoste, cărarea.

Mi-aş tinde mâna către tine,
Să te sărut... a leac,
Să-ţi mângâi părul şi-apoi sânii,
Acolo lângă lac.

Să nu ne ştim decât pe noi,
Să ne dansăm iubirea,
Apoi cu noapte amândoi,
Să ne topim trăirea.

Îmbrăţişaţi cum n-au mai fost,
Vreodată doi străini...
Ne-acoperim cu sărutări
Pe cap, pe ochi, pe mâini.

Din doi să facem un copac
Îmbrăţişat de timpuri,
Din vie verde un butac,
Aprins de anotimpuri.

Aşa să stăm înlănţuiţi,
Întreaga era... a nopţii,
Rămânem doi îndrăgostiţi,
Până la ceasul morţii

Şi de-oi pleca de lângă mine,
Priveşte înapoi...
Eu am să fiu mereu cu tine,
... Şi-n viaţa de apoi.