eternitate poetică - de Iurie Osoianu

cinzeci de zile mai târziu porni spre tine
femeia ta de stele și rumene văpăi
și tu care credeai că nu mai vine
durutul pământesc cu ochii ei...

atîta frumusețe ce nicidecum n-a fericit-o
și-atîta resemnare pe frumosu-i chip
-femeia asta ce ți-a fost iubită
de azi la fel ca tine-i infinit...

cel mai frumos român din toți românii
și cel mai fericit din noi, din toți
azi Veronica Micle vine către tine
primește-o și-nțelege-o dacă poți...

cel mai duios poet din toți poeții
și cel mai gingaș și la suflet și la chip
șoptește-o rugă"n vers imensității
întru iertarea omului ce te-a iubit

cea mai durută în suspin de triolete
și cea mai pângărită 'n bârfele lumești
pereche-aleasă de destin pereche
cu plopii fără soți de românești

perechea asta veșnic înjosită
mereu flămândă, cufundata'n săracii
și azi șoptește-ntregii lumi că e iubită
prin versu-i genial de Românii...