STEAUA MEA - de Constantinescu Elena Iuliana

E noapte;
Privesc miracolul pe cerul nopții;
Uimitor!
Printre atâtea stele
Apare chipul tău
Cu ochi-ți care mă privesc;
S-au dus odată cu iubirea ce-o speram;
Undeva în noapte
Se aud șoapte
De vers,
Ce-mi mângâie
Durerile;
Mă alintă
Dezgolind
Gândurile-mi speriate;
Îmi vorbesc de iubire
Și totul pare sufletesc
Și firesc;
Îmi simt trupul clocotind
De atâta dorință
Prin vene trosnind fiori de iubire
Ce-mi subjugă ființa;
Frumosul este atât de real!
Uit de mine și de tot zbuciumul meu;
Simt prezența îngerilor privind
Învăluindu-mă cu respirația iubirii
În încercarea de a uita de nava în derivă care sunt
Când gândul îmi alunecă în tumultul de vise
Cu privirea ațintită spre cer,
Unde am aruncat gânduri
Și fărâme de suflet,
În căutarea stelei mele,
Să-i deslușesc misterul strălucirii;

Cum sa traiesc fara iubire? - Lacramioara Lacrima

In nopti senine si de vis
Iubirea ta, poate s-a stins,
As vrea ca sa se reaprinda
De mine dor sa te cuprinda
Sub joc de stele, te zaresc,
Nu stiu daca ma mai iubesti
In raza lunii se-mpleteste
O dragoste ca in poveste
Iubirea, cand e daruita
Nu e uitata, pizmuita,
Palpaie intr-un miez de noapte
O lacrima secata-n soapte…

Cand luna sus, fin lumineaza,
Si vraja ei, ma fascineaza,
Stelutele, pe cer zambesc,
Sunt sigure ca te iubesc,
Cum sa traiesc fara iubire
Fara nectar de fericire…
Fara de magica privire
In care luce-o stralucire ?
Cum sa incerc sa zbor ?
Hai, pune-mi aripi ca-i usor,
Cuprinde-ma intr-un fior,
Atata roua-i peste flori…

Cum sa mai cant “ iubire ”
Fara de-mpotrivire?
Cand ea se cucereste
In suflet simplu…creste.
Nu poti iubi fortat
De nu esti fermecat
De nu vei crede si spera
In noapte iaras’ va pleca…
Lasand un freamat dureros,
Sub cerul alburiu, noros,
In ploaie, se va rataci…
Iar stropii o va nimici…

un căluț de mare - de Belean Maria

avea steaua lui albastră
îi spunea povești
o sorbea din ochi
vroia să strige să afle toți despre ea
au început să treacă clipe
zile
fapte pe alături
până ce steaua
s-a apropiat de uitare

când și-a adus aminte
prin gheața albă era un licăr slab
fluturii morții slujeau în jurul ei
sclipirea altădată sidefie era ceață
căluțul de mare
credea că se stinse în smirnă și tămâie
se-ntunecă

prin oglinda de gheață
adevărul e alunecos
mângâierea nu seamănă cu nimic la atingere
nici cu focul
nici cu nisipul

ultimele pale de frig
se retrag pe cedrul bătrân al nordului
ca un soare prin apa cristalină
steaua-și lungește brațele-n adâncuri
în palma-i călduță
căluțul de mare zace inert
masa la care stă albastrul la taifas cu primăvara
se surpă
a nedumerire

iubitule
stelele mor doar în mintea muritorilor
de ce trebuia să mă vezi doar prin gheața albă

de azi
voi zbura alături de cel
care îi va deschide albastrului care a fost sortit să moară
ochii dimineților

Balada zilelor de azi, de ieri - de Boris Ioachim

În zadar se trec milenii
Nimic nou sub soare nu-i
Fiecare trage spuza
Tot mereu pe turta lui.

Cei ce au puterea-n mână
Fac dreptate după plac -
Diferenţă prea puţină
E-ntre Dumnezeu şi drac.

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă
De mi-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Din nimic răsar palate
- Adevăru-i tot mai slut -
Hoţii se ridică-n toate,
Cei cinstiţi se duc în lut.

Sunt minciuni în loc de pâine
Şi cuvinte-n loc de bani,
Omul rabdă trai de câine
Printre iude şi golani.

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă?
De mi-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Nu-i respect pentru sudoare
- Pentru cinste nici atât -
Statu-ţi vinde pete-n soare -
Când nu-ţi pune laţ de gât.

Se vorbeşte de dreptate,
De progres, de viitor
Dar trăiesc - şi trăiesc bine -
Doar cozile de topor

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă?
De mi-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Proştii dau legi şi hrisoave
Şi-şi ridică-n gând statui
Vorbe dau mulţimii sclave
Prinsă-n jugul statului.

Cartea, sapa şi ciocanul
N-au avut vreodată preţ,
Cine fură, azi, ciolanul
Măre, nu-i hoţ ci isteţ.

Dar pe mine cin’ mă-ntreabă
La vreo treabă, de mi-e dragă?
De mi-e vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De mai am zile cu soare
Sau dacă ceva mă doare?

Zilnic, zilnic ni-se spune
Că-i din ce în ce mai bine -
Pentru ce mulţi, biata pâine,
E un lux de azi pe mâine.

Nu e loc pentru dreptate
Nici pentru speranţă nu-i...
Sunt minciuni şi vorbe goale –
Nimic nou sub soare nu-i.

Dar pe noi, cine ne-ntreabă
La vreo treabă, de ni-i dragă?
De ni-i vremea rea sau bună
De-i cu rouă sau cu brumă
De avem zile cu soare
Sau dacă ceva ne doare?

Nu mă satur de vise - de Sorin Hagianu

Straturi de argilă au în miez vise,
cu gândul tai ceața ce alunecă pe ploape,
perdele de abur le înlătur cu mintea
săpând până în inima pământului.
O sete cumplită sfârâie în carnea mea,
e atâta miracol risipit în jurul meu
de parcă aș fi într-un vis brownian,
ating o floare și-i simt Universul
în vibrația unor aripi de albină.
Nu mă satur să trec printre ramuri
ca un ciripit de pasăre exaltată,
nu mă satur să colecționez vise
ca pe fluturi pestriți într-un insectar.

ZILE CANICULARE - Irina Nedelciu

Zilele caniculare stau pe creste cu mirare,

Încălzind în frenezie stânca goală cu mândrie.

Jnepenii în transpirare tot privesc în mândra zare,

După norul cel pufos să îi spele furtunos.

Nici drumeţul nu se vede, de căldură stă de veghe,

Sub coroana unui pom tot gândind: Unde am să dorm?

Iar izvorul  îi şopteşte cu un murmur, bătrâneşte,

Să-şi aşeze cortu-n vale... că-i căldură, jale mare !

În pădure nici o frunză nu-mi şopteşte, e mofluză !

Pe cel vânt ce s-a ascuns de căldură, la apus.

Florile în nemişcare se pictează-n bronz, şucare,

Să arate în târziu colorate mai în viu.

Numai iarba se răscoală,  pe sub paşii ce-o doboară

Încercând cu greutate aerobicul în fapte...

Într-o mare  de căldură... înotând, să nu apună,

Tot privind timidă-n zare după-un strop de apă tare.

Aşa zile să tot fie!... strigă vara cu trufie

Mândră-n haina-i pârjolită, de căldură ameţită.

ROMÂNIA - de Camelia Armati

Ca să râzi de ea... de țară, iaca ce treabă ușoară,
Dar s-o-njuri, s-o faci și curvă, sângele în vine-mi turbă!
Ce mai neam de patrioți, țară, maică de netoți,
Jucată-n picioare bine, scuipă Mamă, toți pe tine...

Iartă-i țara mea frumoasă, saltă-ți fruntea luminoasă,
Șterge-ți lacrima din glie, Țară dulce, Românie...
Mândră ești și prea curată, blândă și nevinovată,
Os străbun, de veac scurmată, țară binecuvântată.

Tu taci...iar ei te ard și te lovesc, măicuță bună,
Te umilesc și mi te spurcă-n vorbe de latrină,
Te scot la târg să mi te vânză pe doi bani, pe mai nimică,
Te uiți la ei, mamă și știi că-s morți deja...de frică.

Ei n-au putut să ducă-n viață atâtea câte tu ai dus,
N-au răsărit cu ochii-n piscuri și-n valurile-ți n-au apus,
N-au mânăstiri, n-au Ștefani, n-au Mihai, n-au, Mamă, mame,
N-au rădăcini, Luceferi, n-au codri, nici lumină în icoane!

Nu au habar de-a se mândri, trăiesc, mamă, cât flama,
Și tot ce știu e-a umili și-a te tăia de zor cu lama,
Te ceartă, mamă, tot pe tine, că nume sfinte n-ai păstrat,
Când ei te scuipă în obraji...pe toate le-au scuipat!

Îți dau cu șutul peste gură și cu țigara-ți fac arsură,
Tu îi privești mereu cu milă, cu Dunărea să-i legi la gură!
Carpații să-i răstorni pe ei, în peșteri bagă-i pe mișei,
Unge-i cu mierea țarinei, cu doina dulce din știubei!

Adoarme-i, mamă Românie, valuri în Deltă să îi mâie,
Carpați și dealuri să-i sfâșie, în Dunăre umflați rămâie,
Umili sub glia strămoșească, striviți, amari, cu limba iască,

Înjurătura să și-o pască! Românie, țara mea măiastră! 

Vae victis! - de Boris Ioachim

Îmi caut un refugiu în amintiri albastre
Sunt mai bătrân şi singur şi parcă mai posac
M-am săturat de lanţuri, minciuni şi glume proaste –
Nimic nu-mi mai oferă gâlceava cestui veac.

Eu n-am râvnit mărire, nici scaune sus-puse
Ci doar un colţ de cer, curat şi azuriu,
Sub care să visez la vremi demult apuse
Şi despre puritatea acelor vremi să scriu.

Din visurile mele nimic nu s-a ales -
Doar sila şi tristeţea mi-au stat mereu alături
Norocul chior, în viaţă, nicicând nu mi-a dat ghes
Şi chiar de-am fost în frunte - cei proşti m-au dat în lături.

Dac-am scuipat pe-acela ce-a meritat scuipat,
Nu-nseamnă c-am strivit pe altul ca să-nving...
Şi poate că slăvit-am pe cin’ n-a meritat -
Dar mâna ce loveşte, nu mi-a plăcut s-o ling.

Iar de-am iubit dreptatea, ca unic ideal,
Mereu cu nedreptate mi s-a plătit iubirea;
Dar dacă stau cu-nvinşii pe-acelaşi strâmb cântar
E pentru că, în viaţă, să pierd mi-a fost menirea.

Deci, asta mi-a fost soarta: să fiu, mereu, învins...
Dar nu-i nimic, pământu-i la fel de primitor
Şi acolo unde nu e nici luptă şi nici plâns -
Se duc, deopotrivă, şi-nvins şi-nvingător...

ASCULTA 1986 - de Mihail Rujoiu

Ascuta, asculta, asculta
Cum clopote bat in surdina
Si vara ce trece prielnic,
Ne tinem iubito de mana.

Nisip,tu sa-mi misti la picioare
Sub umbra copacului crud,
Te astup cu priviri ascunse
Sub vesnicul meu asternut.

Te astept ca pe o ploaie torida
Nisipul sa-l cern cugetand
Si inima in piept sa-mi bata,
Sperante topindu-se in vant.

Se nasc curcubee pe cer
Inalt,tot mai inalt te privesc,
Asculta,asculta,asculta
Cum clopote reci ne soptesc.

Din cartea: “Din fum de tigara...”

Ce să-mi fii tu? - de Ovidiu Oana-Pârâu

Ce să-mi fii tu ? O pajişte.

Să mă desmierde cu atingeri

De ierburi, când în linişte,

Adun din tine flori de sîngeri.

Ce să-mi fii tu ? Poate o mură.

Să te culeg bob după bob,

Apoi să te sărut pe gură

Şi după asta să-ţi fiu rob.

Ce să-mi fii tu ? Un umăr moale.

Să mă aşez pe el în noapte,

Şi printre mângâieri, agale,

Să-ţi spun că te iubesc în soapte.

Ce să-mi fii tu ? O mână fină.

Ce fruntea caldă-i răcoreşte,

Gonind din griji şi dând lumină,

Acelui care te iubeşte.

Ce să-mi fii tu ? O stea din ceruri.

Să te privesc când sunt departe,

În ochii, calde giuvaeruri,

Ce-i duc cu mine până-n moarte.

Ce să-mi fii tu ? Mamă la prunci.

Să-i zămislim din doruri line,

Ce le-om rememora de-atunci

Când pajişte mi-erai, şi bine !