un căluț de mare - de Belean Maria

avea steaua lui albastră
îi spunea povești
o sorbea din ochi
vroia să strige să afle toți despre ea
au început să treacă clipe
zile
fapte pe alături
până ce steaua
s-a apropiat de uitare

când și-a adus aminte
prin gheața albă era un licăr slab
fluturii morții slujeau în jurul ei
sclipirea altădată sidefie era ceață
căluțul de mare
credea că se stinse în smirnă și tămâie
se-ntunecă

prin oglinda de gheață
adevărul e alunecos
mângâierea nu seamănă cu nimic la atingere
nici cu focul
nici cu nisipul

ultimele pale de frig
se retrag pe cedrul bătrân al nordului
ca un soare prin apa cristalină
steaua-și lungește brațele-n adâncuri
în palma-i călduță
căluțul de mare zace inert
masa la care stă albastrul la taifas cu primăvara
se surpă
a nedumerire

iubitule
stelele mor doar în mintea muritorilor
de ce trebuia să mă vezi doar prin gheața albă

de azi
voi zbura alături de cel
care îi va deschide albastrului care a fost sortit să moară
ochii dimineților