Zilele caniculare stau pe creste cu mirare,
Încălzind în frenezie stânca goală cu mândrie.
Jnepenii în transpirare tot privesc în mândra zare,
După norul cel pufos să îi spele furtunos.
Nici drumeţul nu se vede, de căldură stă de veghe,
Sub coroana unui pom tot gândind: Unde am să dorm?
Iar izvorul îi şopteşte cu un murmur, bătrâneşte,
Să-şi aşeze cortu-n vale... că-i căldură, jale mare !
În pădure nici o frunză nu-mi şopteşte, e mofluză !
Pe cel vânt ce s-a ascuns de căldură, la apus.
Florile în nemişcare se pictează-n bronz, şucare,
Să arate în târziu colorate mai în viu.
Numai iarba se răscoală, pe sub paşii ce-o doboară
Încercând cu greutate aerobicul în fapte...
Într-o mare de căldură... înotând, să nu apună,
Tot privind timidă-n zare după-un strop de apă tare.
Aşa zile să tot fie!... strigă vara cu trufie
Mândră-n haina-i pârjolită, de căldură ameţită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu