STEAUA MEA - de Constantinescu Elena Iuliana

E noapte;
Privesc miracolul pe cerul nopții;
Uimitor!
Printre atâtea stele
Apare chipul tău
Cu ochi-ți care mă privesc;
S-au dus odată cu iubirea ce-o speram;
Undeva în noapte
Se aud șoapte
De vers,
Ce-mi mângâie
Durerile;
Mă alintă
Dezgolind
Gândurile-mi speriate;
Îmi vorbesc de iubire
Și totul pare sufletesc
Și firesc;
Îmi simt trupul clocotind
De atâta dorință
Prin vene trosnind fiori de iubire
Ce-mi subjugă ființa;
Frumosul este atât de real!
Uit de mine și de tot zbuciumul meu;
Simt prezența îngerilor privind
Învăluindu-mă cu respirația iubirii
În încercarea de a uita de nava în derivă care sunt
Când gândul îmi alunecă în tumultul de vise
Cu privirea ațintită spre cer,
Unde am aruncat gânduri
Și fărâme de suflet,
În căutarea stelei mele,
Să-i deslușesc misterul strălucirii;