Straturi de argilă au în miez vise,
cu gândul tai ceața ce alunecă pe ploape,
perdele de abur le înlătur cu mintea
săpând până în inima pământului.
O sete cumplită sfârâie în carnea mea,
e atâta miracol risipit în jurul meu
de parcă aș fi într-un vis brownian,
ating o floare și-i simt Universul
în vibrația unor aripi de albină.
Nu mă satur să trec printre ramuri
ca un ciripit de pasăre exaltată,
nu mă satur să colecționez vise
ca pe fluturi pestriți într-un insectar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu