ROMÂNIA - de Camelia Armati

Ca să râzi de ea... de țară, iaca ce treabă ușoară,
Dar s-o-njuri, s-o faci și curvă, sângele în vine-mi turbă!
Ce mai neam de patrioți, țară, maică de netoți,
Jucată-n picioare bine, scuipă Mamă, toți pe tine...

Iartă-i țara mea frumoasă, saltă-ți fruntea luminoasă,
Șterge-ți lacrima din glie, Țară dulce, Românie...
Mândră ești și prea curată, blândă și nevinovată,
Os străbun, de veac scurmată, țară binecuvântată.

Tu taci...iar ei te ard și te lovesc, măicuță bună,
Te umilesc și mi te spurcă-n vorbe de latrină,
Te scot la târg să mi te vânză pe doi bani, pe mai nimică,
Te uiți la ei, mamă și știi că-s morți deja...de frică.

Ei n-au putut să ducă-n viață atâtea câte tu ai dus,
N-au răsărit cu ochii-n piscuri și-n valurile-ți n-au apus,
N-au mânăstiri, n-au Ștefani, n-au Mihai, n-au, Mamă, mame,
N-au rădăcini, Luceferi, n-au codri, nici lumină în icoane!

Nu au habar de-a se mândri, trăiesc, mamă, cât flama,
Și tot ce știu e-a umili și-a te tăia de zor cu lama,
Te ceartă, mamă, tot pe tine, că nume sfinte n-ai păstrat,
Când ei te scuipă în obraji...pe toate le-au scuipat!

Îți dau cu șutul peste gură și cu țigara-ți fac arsură,
Tu îi privești mereu cu milă, cu Dunărea să-i legi la gură!
Carpații să-i răstorni pe ei, în peșteri bagă-i pe mișei,
Unge-i cu mierea țarinei, cu doina dulce din știubei!

Adoarme-i, mamă Românie, valuri în Deltă să îi mâie,
Carpați și dealuri să-i sfâșie, în Dunăre umflați rămâie,
Umili sub glia strămoșească, striviți, amari, cu limba iască,

Înjurătura să și-o pască! Românie, țara mea măiastră!