Ce să-mi fii tu? - de Ovidiu Oana-Pârâu

Ce să-mi fii tu ? O pajişte.

Să mă desmierde cu atingeri

De ierburi, când în linişte,

Adun din tine flori de sîngeri.

Ce să-mi fii tu ? Poate o mură.

Să te culeg bob după bob,

Apoi să te sărut pe gură

Şi după asta să-ţi fiu rob.

Ce să-mi fii tu ? Un umăr moale.

Să mă aşez pe el în noapte,

Şi printre mângâieri, agale,

Să-ţi spun că te iubesc în soapte.

Ce să-mi fii tu ? O mână fină.

Ce fruntea caldă-i răcoreşte,

Gonind din griji şi dând lumină,

Acelui care te iubeşte.

Ce să-mi fii tu ? O stea din ceruri.

Să te privesc când sunt departe,

În ochii, calde giuvaeruri,

Ce-i duc cu mine până-n moarte.

Ce să-mi fii tu ? Mamă la prunci.

Să-i zămislim din doruri line,

Ce le-om rememora de-atunci

Când pajişte mi-erai, şi bine !