CETATE ÎN NOR de Stefan Oana Valentin

Cărămizile sunt roșii

sa nu se vadă sângele
țâșnit dintre degete albe
trudite crunt, sărat.

Piatra e adânc înfiptă 
de atâta, prea greutate
cu umeri îndoiți spre sfârșit
din rădăcini nemaismulse.

Pământul e atât de rotund
încât amețim și-n somn
orbi de lumina neagră
dintre nedormite nopți.

Vântul e plin ochi
de rugi întortocheate
spulberate vag spre cer.
oare țintește?

drumul drept 
e doar calea 
spre nicăieri...

25 06 2012
ȘTEFAN OANĂ

Balada înaintăriide Boris Ioachim

Atâtea bariere-n drum

Pe calea-n care merg acum!
Şi-ncerc mereu să le ridic
Dar tot mă-mpiedic şi tot pic.

Şi viaţa-mi strigă: „Stai pe loc
Să-naintezi – oricum n-ai loc!”
Dar din genunchi cu ură strig,
Cu glasul tremurând de frig:

-Mai lasă-mă să fac un pas
Pân’ ce voi spune „bun-rămas”
Şi celor care m-au iubit
Şi celor care m-au scârbit

Că, doară, nu mi-ai dat prea mult:
Doar vise, doruri şi tumult
Şi-o piatră grea în suflet port –
Din naştere pân’ voi fi mort…

Căci darnică nu mi-ai prea fost
Şi drumul meu, l-ai croit prost,
În ceţuri dese afundat –
Cu soare nu m-ai răsfăţat…

Aşa că, lasă-mă puţin
Să-naintez către senin
Căci poate liniştea-mi găsesc
În mine – nu în trai lumesc.

…Tăcere…viaţa-mi şi-a înecat
Glasul patetic, îngâmfat…
Încerc, abrupt, să mă ridic
Şi-un pas să fac – oricât de mic

Dar trist mă simt şi ostenit –
Poate prea multe am râvnit
Şi poate că viaţa mea,
Eu, singur, mi-am făcut-o grea…

…Atâtea bariere-n drum
Pe calea-n care merg acum!
Şi nici nu ştiu: să fac popas
Sau să spun, simplu:”bun-rămas?”

Suspine... de Mihaela Roxana Mirea

A fost frumos la început,

Cum e de fiecare dată,
Dar, stop, de azi încep să uit,
Ce-a fost, nu va mai fi vreodată.

Căci prea am înnodat la fir,
Ce leagă-a noastre elemente,
De azi încep să le deşir,
Nu mai formează sentimente.

Poate un sentiment amar,
A mai rămas din toată asta,
Când mi-ai trântit cuvânt sumar,
Abia atunci mi-ai lovit teasta..

Că până-atunci, suflet rebel,
Nu asculta decât de tine
Şi nu-i păsa de cerebel:
-Ascultă-mă te rog pe mine!

N-am ascultat, acum...suspine.
(Mirea Roxana Mihaela – Gânduri, 26.06.12)

Calibrul 38 de Iurie Osoianu

Dumnezeu ne-a creat 

Samuel Colt ne-a egalat 
Năstase ne-a demonstrat 
-calibrul treizeci opt e fleac 
sărut pe gât cu vârf de ac 
având reculul cardiac...

Amar de Camelia Armati

Amar ca fierea-mi este gândul, amar cuvântul,

Amară-mi este pielea, ieri- dulce ca și mierea...
Mă uit spre steaua tremurândă- pistol la tâmplă,
Mă uit la cerul ce se-afundă în verdea luncă;

Iarba-i amară din zori în seară- amară vară,
Cuțit de piatră spintecă-n seară căldură-amară,
Mă urmărește pelinu-n carne; visu-mi stă-n palme,
Mă răscolește, otravă-mi sare în ochi: sudalme. 

E greu, mă arde, e greu pelinul: făcut-au plinul,
De bucurie, vărsatu-și-au cu ură, din plin, veninul
Și apa-n care mă privesc e tulbure, grea și amară,
Îmi pun o stea la tâmplă: trag...gânduri să sară...

Mi-e dor de dorul dulce, de iarna clară, de scorțișoară,
Mi-e dor să-mi plângă un țurțure pe suflet-gheață iară,
Topită curge; prin mine-i același blestem: o neagră cruce,
Iar rătăcesc pe-un drum cu jar și-o singură răscruce...

Dacă adie, și vântul se strâmbă în volta-i spre boltă,
Gustul înjunghie prin pâinea de cer iar a revoltă.
Mă scutur cu silă, mi-e inima arsă și strânsă, debilă,
Amarul zvâcnește prin ea: cartea-i de-otravă subtilă.

Atârnă-așa greu amarul, atârnă-n străin sufletul meu,
Aș vrea din ochi să-mi lepăd darul, să-mi văd de drumul meu,
Frânturi de-amar se scurg prin venele-mi prea subțiate,
Bucăți de jar se plimbă-n iadul meu: amar și-n moarte.

Astăzi și-amarul mi-e amar și jarul mi-e prea jar,
Otrava din pahar o beau ...să-mi fie-n moarte har,
M-aplec să mă adun din funduri negre de genuni,
Povestea să mi-o spun...amară, necurățată cu săpun.

Adorm...iar perna-mi respiră: amară-i, moale și pustie;
Pe tâmplă-mi merge un coșar cu barbă lungă, colilie,
Pieptu-mi respiră o iarbă cu pelin: mai mor puțin,
Pe fruntea-mi albă mi se scurge-ncet o dâră de venin.

Plouă amar, iar inima-mi mustește o calmă deznădejde,
Din palme-mi cianura se lasă-ncet în vârf de dește,
M-aș duce pe un munte: otravă rece, albă-l podidește,
Urechea-mi susură încet spre buze: pocalul îmi dă veste.

Camelia Armati

SUNTEM CA NORII... de Patricia Serbanescu

Bogatele mări au valuri măreţe

Nisipuri în dune aştern cu blândeţe,
Cu vântu-n rafale se-alungă iar norii
Speranţe ţesute se supun destrămării…

Noi suntem ca iarba şi salcia pletoasă
Suntem brazii înalţi, cu frunza cea deasă,
Mari valuri bat ţărmuri cu-amoruri selene
Căutăm curcubee şi suflete gemene…

Bogatele mări încep s-amăgească
Chiar munţii semeţi, doresc să grăiască
Ca stropii de ploaie ÎŢI e alinarea
Doreşti peste oameni... s-aduci deşteptarea.

Bogaţii şi sclavii sunt umbre în ceaţă
În zare mijeşte a TA dimineaţă,
Din scrum ea renaşte, e jarul nestins,
Conştiinţa în oameni încet, s-a aprins…

Cu munţii în ceţuri în lumi pieritoare
Trăiam liniştiţi şi-n vremi ancestrale,
Revărsări de iubire, lumină divină
Armonia eternă, era androgină…

Suntem ca norii cei veşnic pieritori
Ce-nvăluie în miez de vară turma,
Ei câteodată, devin strălucitori
În haosul celest, dispar mai totdeauna…

Deasupra omenirii norul sfânt se bifurcă
Un fulger ÎŢI aprinde figura-ŢI ca de stâncă,
Mulţimea de dorinţe, necontenit plutesc,
În jurul nopţii TALE...acum se definesc…

Suntem doar peregrini, în viaţa ce-i aleasă
Pierdut-am calea dreaptă, în negură-i cărarea,
Din greul ce ne-apasă noi ştim… că se învaţă
O permanenţă-n lume, nu e decât schimbarea.

În valuri agitate soarele mai vibrează,
Suntem pe o potecă de adevăr şi vrajă,
Nesigur este drumul iar poarta... neaflată,
În schimb al nostru nume... e dăltuit în piatră.

 

* * * de Iurie Osoianu

...o viață întreagă am tăcut 

iar tu credeai că te ascult 
și altă viață-am tot visat 
iar tu credeai că stăm la sfat... 

o viață întreagă am tot iubit 
tot ce vedeam neprihănit 
iar tu credeai că eu iubesc 
tăcutul meu nesufletesc... 

o viață întreagă am tot mințit 
că te iubesc și sunt iubit 
și altă viață am tot lăsat 
esind, să întru în alt păcat 

o viață întreagă-am tot cerșit 
un strop adînc de infinit 
iar tu credeai că eu cerșesc 
un strop cochet de te iubesc 

o viață întreagă am tăcut 
iar tu credeai că te ascult 
și altă viață-am tot trăit 
iubind și nefiind iubit....

Lună roşie de Costel Suditu

Cu unghiile date peste cap

Smulse într-o parte
Cu sângele svâcnind afară tremurând
În fiorii inimii ce munceşte
Nu mai visează
Încerc să mângâi Luna
Pe scoarţa unui copac
Te-ai aştepta să plâng de durere
Ce-i drept este
Dar dulce
Se lasă în călcâie
Şi horcăi ceva
Ca un râs
Când Luna stă în palmele mele
Plină
De sânge.

nu pot să-ţi scriu de Renate Müller

după fiecare cuvânt sare o umbră

ce-l învăluie cu o pânză neagră
vreau s-o-ndepărtez dar se întinde

fire de păienjeniş agăţate de silabe
freamătă într-o suflare de şoaptă

vreau să salvez fiecare literă
lângă tine într-o oră albastră 
când fără rost orologiul bate

Renate Müller 25.06.2012

N-AŞ FI CREZUT... de Patricia Serbanescu

M-ajută ploaia fină şi cernută

Să uit iubirea mea, rămasă mută,
Te-am îndrăgit şi nu visam
Că n-am să pot să te mai am...

Credeam că toamna rece vine
Şi-n ultim ceas, vei fi cu mine!
Pendula însă s-a... stricat
Timpul sortit, s-a destrămat...

Din roata vieţii am desprins
Doar clipe, ce pe noi au nins
Şi visele ce-au stat făclii...
N-aş fi crezut că n-ai să vii...

Deşi bătea blandul zefir
Tot încercam să te respir,
Erai al meu, cum am putut
Să fac efort... ca să te uit?

Vise se scurg în infinit
Şi-mi cată chipul hărăzit,
Trezit e sufletul meu slut
E-atat de sigur, c-am pierdut...

În ochii tăi mă vindecam
Mult te-am iubit, doar eu ştiam...
Cum să privesc astrii spre`nalt?
Pierdut-am văzul... celuilalt!

Pe sus aş vrea să mă strecor
Că pe pământ... nu pot să mor...
Să văd amurgul cu faţa ruginie
Să pot zbura fără de trup, dar vie...