Ai fost cântată peste lumi
Şi mult repovestită,
Cum după focuri mor tăciuni
În vetrele cu pită;
Şi te-ai tot dus nesocotind
Atâtea inimi frânte,
Cu ţelurile lor pierind
Pe căi necunoscute;
Pierind şi purtătorii lor
Avizi de prea-mărire,
Cu pieptul gol, răsunător
De prea-neîmplinire;
Şi ca o flacără-mpietrită,
Tu, inimi prea muncite,
Vei face pulsul lor să mintă
Că sunt neobosite;
Repomenită-n mii şi mii
De glasuri pe secundă,
Şi eu îţi sunt acum, să ştii,
O şoaptă pe-a ta undă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu