Nărăvaşul cal, pe care
am încălecat cândva,
mă tot duce la plimbare
nu ştiu unde
şi cât vrea.
De s-o sătura de mine,
nu ştiu unde,
nu ştiu când,
mă v-a arunca îndată
şi pleca-va nechezând.
Haide, bidiviu, porneşte
potolit, în trap uşor,
legănată-mi va fi calea
până unde,
stă un dor.
L-oi culege, de m-aşteaptă
nu ştiu cum
şi nu ştiu când,
tu mai ţine cale dreaptă
şi nu mă lăsa acum.
Îţi voi da, sirep cuminte,
fire de nisip curgând,
te-oi hrăni,
du-mă-nainte
cât o fi şi până când.
Leonid IACOB
Poezie este cuprinsă în volumul meu: „Ultima Santinelă”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu