di, căluţ de Leonid Iacob

Nărăvaşul cal, pe care

am încălecat cândva,

mă tot duce la plimbare

nu ştiu unde

şi cât vrea.

De s-o sătura de mine,

nu ştiu unde,

nu ştiu când,

mă v-a arunca îndată

şi pleca-va nechezând.

Haide, bidiviu, porneşte

potolit, în trap uşor,

legănată-mi va fi calea

până unde,

stă un dor.

L-oi culege, de m-aşteaptă

nu ştiu cum

şi nu ştiu când,

tu mai ţine cale dreaptă

şi nu mă lăsa acum.

Îţi voi da, sirep cuminte,

fire de nisip curgând,

te-oi hrăni,

du-mă-nainte

cât o fi şi până când.

Leonid IACOB

Poezie  este cuprinsă în volumul meu: „Ultima Santinelă”