Doamne, unde-ţi este traista ?
Cea din care-mparţi dreptate ?
Şi, când ai de gând, pe mine
Să mă-ntrebi de sănătate ?
Eu sunt cel care cu ruga,
Zilnic mă opresc cu drag
La lăcaşul ce ţi-e casă
Dar, un gând mă ţine-n prag.
Nu-ţi sunt oare drag eu ţie ?
Nu mă rog îndeajuns ?
Altfel, de ce-mi este viaţa,
Un amarnic râs şi plâns ?
Ştiu că sunt doar o grăunţă
Pe un ţărm de mare crudă.
Dar, te rog, măcar primeşte
Ca vre-un sfânt să mă audă.
O să-i spun că toată truda
Nu spre mine-i îndreptată.
Ci că vreau s-adaug ruga
La strădania mea de tată.
Ştii, că de-oi porni copiii,
Pe-al lor drum de străduinţă,
Am să vin de tot la tine
Cu credinţă de grăunţă.
De-atunci, Doamne, nu-mi mai trebui,
Nici dreptate şi nici sfat.
Fiindcă-n preajma Ta, în ceruri,
O să am de aşteptat.
Pe cel ţărm de mare crudă,
Unde eu am implorat,
Alţii vor veni la rugă
Cum prudent i-am învăţat.
Vor şti poate după semne,
Dacă le vei da dreptate,
Că vor fi şi ei, în urmă,
Mici grăunţe aşteptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu