de parcă nu am ști amândoi
măi frate cum îi zice la dimineața aia
când suntem siguri că e prea devreme
fără să fi apucat să se facă târziu
îi spune simplu: iar am făcut-o coane
lată, ca doi conaționali de nădejde
ne-am înfruptat din frumoasa
slănină a Ardealului
și am diluat-o cu țuică,
așa cum se face din străbuni
poate de la daci
aștia se zice că doar după o lună
de abtinere de la licori
băteau orice armată romană
păcat că se abțineau așa de rar
ori că regii care îi obligau la abstinență
erau repede sinuciși
da frate mâncarăm, băurăm și
mai ales dezbăturăm,
timpul altfel
se curbează în poveștile noastre
și nu știu cum se face că noi
rămânem întotdeauna prea
tineri pentru vârsta noastră
s-au schimbat regimurile, constituțiile,
președinții, granițele imperiilor,
modele artistice și literare
am avut fiecare iubite, femei despre
care credeam că, Doamne, asta-i aia
și dacă nu acum atunci când
toate și-au mai schimbat forma ori firea
pe lângă noi
am mai încărunțit pe la tâmple
și-n barbă
dar noi cu mâinile
pe aceleași pahare
turnate în aceeași matrice stilistică
în aceeasi geografie ondulată
între altele cu aceeași năzuință formativă
stihială
până să vină și ziua când
fără să fi fost devreme
se va face pentru
viața asta prea târziu,
mai merge una măcar, coane,
după aia mai vedem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu