Mi-e pleoapa grea şi buzele mi-s frânte
În patul înzestrat cu-atât amar,
Stă pulsu-nzăpezit, în calde tâmple,
Să-mi fluiere în cântec de bondar.
Cearceaful mi se strânge-n cute multe,
Cerşind căldura trupurilor moi,
Îmi plânge perna-n hohote cărunte
Ţipând sălbatic: unde nu sunt ploi?
În întuneric pletele-mi stau ude,
Când gândul îmi şopteşte despre noi
Şi simt acut durerea pe la frunte,
Cum mă cuprinde-n spinii ei vioi.
Întind la nesfârşit de visele mărunte,
Ce neobosite vin, vuind vâlvoi,
De-mi lipăie şi inima prin munte
Când fantomatic te sărut prin văi.
Când somnul îmi alunecă pe sticlă
Iubirii-i cânt, cu şoapte ce mă dor,
Să nu mai simtă că e parăsită,
Pe trotuarul iernii, într-un alb de nor.
Aşa mi-e soarta... şi mult mă oftică
Căci timpul trece parcă fioros,
Lăsându-mi răni-adânci, cernite-n frică,
Să mă ridic nu pot, cad tot mai jos.
11 ian 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu