ÎNCERC… de Patricia Serbanescu

Iubitul meu, să-ţi stăpâneşti doar frica
Trimit misiva, doar cu-n singur scop,
Să ştii că sunt pe drum şi am ales cotiga
De melc sunt paşii… şi-i cam bat pe loc…

Poate m-ajungi dacă-ţi măreşti compasul
Să numai socoteşti că timpul e-n risipă,
Aş vrea să ocolesc acum… impasul
Să nu te pierd… Aici… totul e frică.

Tangajul şi furtuna, pleacă si vin în karmă
Căci toţi pornim cu stângul şi nimeni nu aude,
Nu le mai stăpânim, cu greu se mai destramă
Focul ori se-nteţeşte, ori… arde-n paie ude.

Iar ritmu-ncetineşte, făr’a fi permanent
Când sentimentul fuge, pierzându-şi din activ
Din răsputeri dorim, cerând… imperativ
Give me your soul, give me your hands!...

Îmi vii în gând şi-mi încreţeşti oglinda minţii
Căci mai mereu, aş vrea ceva să-ţi spun
‘Geaba adulmeci şi-ncerci să-ţi ascuţi dinţii
Găsindu-te-n silabe, mai vreau să te compun…

Şi uneori pe umăr, îţi vine spiriduşul
Să te trezească din profunda-ţi reverie,
Roagă-l…te lase, să-nghiţi tot gălbenuşul
Numai aşa-ţi revii, când eşti… în agonie.

Să ştergi definitiv, griul de pe revers
N-ai să gândeşti decât… doar pozitiv,
La rându-mi, îmi rezerv un pasos dobles
L-oi exersa… numai sperând… iterativ…

Tot ce-i pierdut se-nchide în durere
Voi lua din nou busola să calculez zenitul,
Am şi uitat trecutul, numai văd nicio urmă
Încerc să-ţi fiu şi zorii, apoi… şi asfinţitul…

21.01.2013