Am să-mi fracturez lumina
Fără milă, în două oase verzi,
Unul iute și foarte ascuțit
Altul tăcut, atârnat cuminte.
Am să-mi condamn nopțile
Fără recurs, la infinite insomnii,
Una în genunchi, rugă de veghe
Alta la pleoape roșii, de neînchis.
Am să-mi usuc toate frunzele
Fără de soare, crud să-mi cadă,
Toate, în triste, amare grămezi
Răscolite de-un vânt indecis.
Numaidecât, voi sugruma timpul
Să moară nemișcat și în dureri
Căci ne rupe crunt din viață
Ziua pierdută de ieri.
19 01 2013
ȘTEFAN OANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu