Ce bine-mi face mâna ta
aşezată cald, aspru,
peste viforul gândurilor!
-Uite, Reginuca, afară ninge,
flori de gheaţă ne cotropesc ferestrele,
îmi spui, şi mă mângâi cuminte.
Ameţesc.
Privindu-le de aproape,
par a dansa peste ele
roiuri de fluturi-monarh,
îmbrăcaţi în frac!
Îmi povesteşti de primăvara
ce se anunţă în firea lucrurilor,
cu inţelepciunea unui sfetnic de taină,
mai iei o gură de cafea, şi zâmbeşti…
-Lasă, vei vedea, mâine soarele va răsări
şi în emisfera noastră!
Iar palma ta,
aşezată cald, aspru,
peste fruntea febrilă,
alunga sarabanda nebună
din cearcănele dimineţii…
Cristina Maroiu
27.01.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu