S-au agăţat coroanele-n cuvinte
şi rândurile-n arbori au murit,
lumină tremurând mai e fierbinte,
dar huma trece-ncet spre asfinţit
Jertfirea primăverii pe altarul
crucificat în rugul plin de spini,
a coborât prin scoarţa ei amarul
atâtor nopţi strivite-n rădăcini
Iar florile, ce n-au lăsat potirul
să fie inimii luminii un balsam,
s-au răsturnat pe ascuţiş de pietre
în care eu şi tu nu mai eram.
Plecasem pe tulpina unei umbre,
ne rătăcisem în liane de tăceri,
că-n tente de culori atât de sumbre
mai răsfirăm un mâine sau un ieri.
Şi, de-o să vină iarăşi primăvara,
s-o aşteptăm cu suflet de lumină
că poate în coroane de cuvinte
viaţa mai palpită-n rădăcină.
Leonid IACOB
poezia face parte din volumul meu: "Ultima Santinelă"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu