Asa spuneau cei care-si salvau onorarea, dispărând… Închid ochii străbătând într-o clipită pământul şi marea, căutând dorurile risipite de alizee... Ajung pe pământul făgăduinţei u...nde miresmele anotimpurilor înlocuiesc pentru o clipă dorinţele pierdute... Toate sunt trecătoare, ţintind doar clipa prezentă, ce-ncântă ochii şi sufletul într-un timp... déjà trecut. Acest timp zădărniceşte lucrările, dându-ne impresia că ceva rar se va ivi pe cerul fiecăruia… himere! Ne afundăm gândurile în dorinţe trecătoare… care dacă n-ar fi pe cerul nostru, nu am avea pentru ce trăi. Un rost repetat, evaluat incorect, într-un timp expirat în fiecare clipă… Dar cand iubim, aceasta iubire nemasurată se revarsă în noi, luminându-ne fiecare celula a fiinţei, inundându-ne universul launtric cu acele mesaje tainice provenite de la Creator... atunci, nu ne mai simţim singuri... Să te pierzi zâmbind... este o sfidare adresată timpului. Să păstrezi plăcerea adolescentină de a trăi în condiţii spectaculoase, sfidând pieirea, este un dar transcendent. Între individul impozant care se complace în trecerea anodină prin vremuri şi inadaptabilul optimist, l-aş alege pe ultimul. Să iubeşti... un Adagio de Aranjuez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu