pictez cu răbdare umbre mai colorate
în pauzele de gri ale zilei, aceleaşi
până îmi vine să râd mai trece
un amurg în nefiinţă, târâindu-şi orele
terestre spre cele siderale
e posibil ca timpul acela să fie atât
de lung datorită târşelii, leneviei
zilelor noastre muribunde revărsându-se
în neant
câte vremuri reci, cenuşii să se fi dus dincolo
draga mea nu sunt nici măcar aşa de trist pe cât aş putea
poeţii sunt mai nefericiţi
decât oamenii de ştiinţă spune Bertrand Russel
eram sigur că o să mă indispună
nu mai accept discuţii în care să traspunem
logic metafizica, ea nici nu se poate picta, nici
scrie, nici cânta, ea se trăieşte ca o suferinţă
în tăcere, din când în când întreruptă de
geamătul înfundat al felinei captive
totul până într-o clipă când nu ştim
de ce, poate doar din incapacitatea noastră
de a îndura, începem să ne maimuţărim
să ne hlizim, să râdem ca apucaţii,
să facem ce ...ştii tu draga mea ce
pentru a participa la condiţia umană,
inexplicabilă, inexorabilă
procreatoare şi devastatoare..
te pup, şi eu te pup..pa, pa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu