SĂRUT MÂNA MAMĂ - de Dori Lederer

De îndoieli și de-ntrebări purtată
Din lumea din afară înspre mine,
Mă-ntorc acum, eu, fiica cea ingrată
Să-ți cer iertare pentru ce-ai închis în tine.

Copil fiind doream o îmbrățișare
Și-n toate nopțile, cu tine să adorm,
Dar am aflat, când am crescut mai mare,
Că mama nu era decât un om.

Înaltă, slabă, ca o lumânare,
Noi ți-am fi vrut lumina toată-n casă,
Te-ai fi-mpărțit mai mult, la fiecare,
Însă, o pâine trebuia pe masă.

Poate destinul tău a fost despot
Iar astăzi, știu că nu ți-a fost ușor,
Căci, mamă, nu mi te-amintesc purtând capot
Ci numai straie de alergător.

Deși zâmbeai atât de rar și trist,
Tu, vieții nu îi aduceai insulte,
Țineai acolo, tot, în tine-nchis,
Necăutând pe nimeni să te-asculte.

Purtându-ți ca pe vină o neputință
De-a nu avea mai mult de două mâini,
Tu ți-ai înăbușit orice dorință
Și n-ai cerut nici coaja unei pâini.

Ne tot priveai pe rând cum ne luam zborul
Sperând că poate ne va fi mai bine,
Cu nici o lacrimă nu ne-ai legat piciorul
Și ne-am tot dus, fără să știm ce e în tine.

Astăzi, precum un fiu risipitor
Privesc spre poza ta, nepusă-n ramă,
Văd ochii tăi, purtând atâta dor...
Și nu-ți pot spune decât, sărut mâna, mamă.