Viaţa o simţi, singur în stei
Fără habar de dumneaei,
Solitar… şi în hamac,
Fără gânduri la iubiri
Sau trairile cu trac.
Admiră deci Calea Lactee
Înalţă-ţi sufletul în zbor,
Şi fă-ţi din vise epopee
Tot adunând dor peste dor,
Cât ti-o fi aţa, pe mosor…
Iubirea-ţi creşte în destin
Nu ţine cont de jurământ,
Cheamă-ţi şi steaua la festin
Că totu-n jur, va fi sublim
Când vei rosti ultim, cuvânt.
De pică din cer steaua ta
Faci o schimbare de veşmânt,
Te pregăteşti a înnopta
La doar un pas, de crucea ta
Găsit curbat, spre locul sfânt…
Aproape de voi fi de-‘Ntreg
Suind pe cerul plin de Sine,
Fac mâna greblă să culeg
Când sufletul îmi e beteag,
Particule adamantine…
Şi de mai fac şi ochii roată
Când noaptea cerne nemurirea
Ne vom găsi cu toti la sfadă,
Grupaţi pe sexe, în grămadă
Să recreem iar, omenirea.
Ne-o învaţa steaua polară
Să căutăm nordu-n credinţă
Şi ce-i condiţia singulară,
Căci naşterea de-a fost primară,
Putem trăi singuri, în Fiinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu