în biserică-i gol şi răsună-n zadar
glas de clopot pierdut undeva spre hotar
doar bătrânii rămaşi să-l audă mai pot
şi-apoi curge tăcerea pe toate şi tot.
el mai iese în sat, zăbovind pe la porţi
să mai afle ceva despre vii, despre morţi
e bătrân şi se simte stingher şi sleit
ani de-a rândul pământul din greu l-a muncit.
satul lui nu mai e cum era altădat"
fii lui de ani buni la oraş au plecat
sărbătorile vin şi-l găsesc mai sărac
tot ce are i-un ciur de făină-ntr-un sac.
şi pe fruntea lui cern nesfârşite tăceri
e mereu frământat de aceleaşi dureri
îl dor cei care nu mai trăiesc pe la sat
şi de rugi şi pământ parcă toţi au uitat.
le-ar lăsa scrise toate-amintirile lui
dar se teme că n-ar folosi nimănui
şi-atunci lasă o rugă şi-al crucii însemn
scrijelite stângaci pe-o bucată de lemn.
22.09.2012, Zavoianu Vali
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu