(îngemănări stranii de roşu stins şi verde ars)
macii sângerii s-au ofilit
în locul lor ciulinii se rostogolesc stingher
purtaţi de vântul uscat al uitării
stăm întinşi în iarbă
aşteptând toamna
ca pe o supremă condamnare
la singurătate
palma ta
îmi răvăşește absent părul
ultimii cocori săgetează ţipat nesfârşitul
în depărtare o cumpănă
se tânguie cu disperare
deasupra unei fântâni secate
(nu îmi vezi lacrimile)
frunza
se usucă acid sub geană
tâmpla
răzvrătește dureri
iertarea
nu se mai traduce în niciun dicţionar
(nu îmi simți deznădejdea)
tu n-ai ştiut niciodată să risipeşti petale
întotdeauna le-ai strivit în pumn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu