Cu ochii-nchişi asculţi însingurată
Poemul meu ce mângâie şi doare,
Ce freamăt te cuprinde dintr-o dată
Din creştet până-n tălpile stelare!
Şi stând aşa aproape şi departe
Cu sufletul-ce viscol de narcise!
Mâinile tale, păsări speriate
Frământă-n aripi zboruri necuprinse.
Eu tac de mult, tu încă mai asculţi
O muzică vecină cu oftatul,
Te vezi din nou copilă sus în Munţi,
Cu caii tăi albaştri, cu tot satul,
Un sat de iarbă şi de Poezie
Cum altul să găseşti nici nu mai poţi,
Acolo-i încă neamul viu de Moţi
Şi-acolo va rămâne în vecie.
Poemul meu abia te mai încape,
Din umbra clipei stau la pândă furi,
Deschide ochii, ştiu că nu te-nduri-
Vederea mea te mistuie sub pleoape…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu