A trebuit să mușc
-în genunchi-
adânc din brazdă
cu sângele țâșnit
șiroi verde pe nas,
să-ți pot gusta
zeama dulce
din fruct.
A trebuit să mor
într-o noapte,
-mult-
dar mult de tot
ca un atac cerebral
frumos, în comă,
să te pot visa
aievea.
A trebuit să mă lovesc
-ecou infinit-
de toți pereții iadului
purtând coarne fierbinți
de rege fără regat,
să pot crește
albă pană de înger
peste imens.
Va trebui să zbor
-în cercuri perfecte-
păzindu-te aprig
de mine.
Doar află
de acolo de jos,
că nimicul
ne naște!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu