VIVERE - de Cristina Maroiu

Timpul îmi muşcă lacom din chip
şi îmi aşează pe obraz
patina aurie a zilelor ce-au fost…
Doar ochii mi-i mai recunosc;
sunt aceiaşi, ca în copilărie: mari,
rotunzi, sclipind în rostul
unor înţelesuri
mai presus de toate doctrinele marilor filosofi!

Uite, inima mea a rămas deschisă;
i s-au rupt peceţile de la atâtea furtuni,
fără de răgazuri între ele!
Dar stau aşa, în calea nopţii,
dreaptă şi curată,
cu unica certitudine că m-am născut
cândva
din pătrarul perfect al lunii,
şi că tot acolo mă voi întoarce
mai târziu,
ca la un veşnic Acasă!

AZI sunt aici, şi nu mă tem: Îndrăznesc
să respir din verdele ierbii,
să trăiesc roşu
şi să sper albastru
la tihna unui curcubeu
scăldat de ploi cu soare!

AZI sunt aici, şi nu mă tem: Zâmbesc!
Poate că mâine
nu voi mai fi decât o altă urmă
strivită de pasul timpului!
Ce dacă? Îmi asum riscul
de a striga din toate venele
că am trăit,
Acum şi Aici,,
fără termen de garanţie,
atinsă de minunea uimirii,
uimită de tine,
Viaţă!

22.09.2012