Esti pus la zid si unii inca te acuza,
Ca ai fost poet de curte sau un poet prea mare,
Ca Tara si Poporul ti-au pozat ca muza,
Si ca Romania o iubeai cu inversunare.
Tu ti-ai purtat toti spinii pe fruntea sangerie,
Si-ai marturisit iubirea chiar rastignit pe cruce,
Iar faptul acesta il stiu strabunii de sub glie,
Clevetirile,azi, imi par neavenite si caduce.
Eu vin cu Dacii Liberi sa facem o revolta,
Eu vin ca aparare,in blugi si-n adidasi,
Iar Voronetul scrie lizibil pe-a sa bolta,
Ca praful nemuririi iti scanteie in pasi.
Ai incendiat prin tineri zeci de stadioane,
Iar poezia ta tamaduia ca un balsam,
Ne este dor poete sa te vedem cu toane,
Si spiritul sa-ti intre in creativ vacarm.
Ai fost bolnav de tara,ireversibil si acut,
Ai iubit femeia,vazand-o sublima zeitate,
Erai in stare s-o reinventezi din nuiele si din lut
Si ai absolvit-o ireversibil de pacate.
Pacient,cu tricolorul ciuruit pe sange,
Avand o boala dar nu si-un tratament,
Mi-e dor de tine,tristetea in mine plange,
Iar timpul mi se pare nefiresc de lent.
Mi-e dor de Paunescu,ca de-un frate,
Mi-e dor de Paunescu,ca de-o ruda,
Bat clopote la Putna,vibreaza o cetate,
Si-un neam intreg in remuscare mai asuda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu