azi roza sufletului meu
cu drag deja e dăruită,
unui păr roş` ce-un alizeu
îl mişcă-ncet, ca pe-o ispită.
ar trebui să cred că fata
cu părul roşu, viu, aprins,
de-o roză a fost dată gata
şi să mai ştiu că am învins,
hotarele dintre iubirea
ce-n suflete părea să steie,
dar florii, nu i-a fost menirea
s-aprindă-n sufletu-i scânteie.
acum, privesc la roşia floare
şi mă gândesc la părul ei
mişcat superb sub vânt de-o boare
ce-n suflet mi-aducea scântei.
mă consolez cu o secundă
în care am văzut, uimit
cum firele-nveleau plăpândă,
roza ce eu i-am dăruit.
vor trece anii şi firesc,
în carte voi ajunge, poate
acolo unde-ncremenesc
iubirile, ca flori presate.
târziu, o lacrimă fierbinte
mă va aduce iar la viaţă
iar fata-şi va aduce-aminte
sărutul dat de dimineaţă
[din "Ciclul rozelor"]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu