Radu Adrian Gelu - Nevinovată suferinţă...

La colţ de funigine a vieţii
suflet nevinovat e aruncat
a-npietri cu mâna-ntinsă,
ochi neclari, privire tulbure,
cerşind milostenia trecătoare,
a supravieţui-n exploatare...

Biata fată mică, tulburător
de sfioasă are mândrie,
cum alcoolul mamei n-are,
în tăcere doar întinde
mâna-i prea murdară,
dintr-o mânecă zdrenţuită...

Îi e foame şi frig şi sete,
de plâns a şi uitat cum este,
strânge doar hăinuţa ruptă
în ruşine s-acopere că-i bătută,
clătinând doar din cap speră,
la bănuţii ce mama să-i înbune...